Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Anotimpurile lui Vivaldi, cu Gabriel Croitoru, la Sala Radio

Anotimpurile lui Vivaldi, cu Gabriel Croitoru, la Sala Radio

Publicat de Cosmin Meca, 23 ianuarie 2015, 12:07 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:32

Două capodopere ale muzicii clasice, adevărate „hit-uri” ale repertoriului, vor fi ascultate în concertul prezentat miercuri, 28 ianuarie (ora 19:00) de Orchestra de Cameră Radio!

Seara muzicală de la Sala Radio va debuta cu celebra suită Anotimpurile, compusă în 1720 de Vivaldi şi care a devenit atât de apreciată şi de cunoscută abia în sec. XX. Tematica anotimpurilor a atras numeroşi compozitori de-a lungul timpului, ca Haydn, Ceaikovski sau, mai aproape de perioada contemporană, Astor Piazzolla, dar nici una dintre partiturile celorlalţi artişti nu a dat naştere unui număr aşa de mare de interpretări precum creaţia lui Vivaldi. O sonoritate inedită, extrem de sugestivă, caracterizează Anotimpurile, o lucrare care desenează practic, în mintea ascultătorului, tabloul diferitelor momente ale anului.

Veţi avea şansa de a asculta această partitură în interpretarea solistică a violonistului Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio care deţine dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional George Enescu. Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră Regina Sofia, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul Duelul viorilor (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Horia Mihail).

În a doua parte a serii veţi asculta ultima dintre cele 41 de simfonii compuse de genialul Mozart în doar 35 de ani de viaţă: Simfonia nr. 41 în do major – Jupiter, supranumită astfel datorită aerului triumfal şi sonorităţii sale impunătoare.

Evenimentul se derulează sub bagheta lui Cristian Brâncuşi, membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio şi dirijor principal al acesteia. Din 1990, artistul a prezentat alături de ansamblu sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţie contemporană.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Nivelul Dunării pune în pericol întreaga producție a centralei nucleare de la Cernavodă
National joi, 13 august 2026, 18:14

Nivelul Dunării pune în pericol întreaga producție a centralei nucleare de la Cernavodă

România riscă să rămână fără producția celor două reactoare de la Cernavodă, după ce debitul Dunării a coborât la aproximativ 1.370 de...

Nivelul Dunării pune în pericol întreaga producție a centralei nucleare de la Cernavodă
Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unităţii 2 de la Cernavodă
National joi, 13 august 2026, 09:38

Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unităţii 2 de la Cernavodă

Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unităţii 2 a CNE Cernavodă, în această dimineaţă, a anunţat compania,...

Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unităţii 2 de la Cernavodă
Obiect asemănător unei drone marine, observat în apropierea plajei din Costinești
National joi, 13 august 2026, 09:22

Obiect asemănător unei drone marine, observat în apropierea plajei din Costinești

O dronă sau, cel mai probabil, fragmente provenite de la o dronă au fost observate în apropierea malului, pe o plajă din Costinești....

Obiect asemănător unei drone marine, observat în apropierea plajei din Costinești
O dronă a trecut, din nou, prin spațiul aerian al României
National joi, 13 august 2026, 09:10

O dronă a trecut, din nou, prin spațiul aerian al României

O dronă a trecut din nou prin spațiul aerian al României, noaptea trecută. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, drona a zburat...

O dronă a trecut, din nou, prin spațiul aerian al României
National miercuri, 12 august 2026, 17:48

Galați și Hîncești cumpără vehicule și sisteme de avertizare pentru dezastre

Consiliul Județean Galați și Consiliul Raional Hîncești au lansat un proiect transfrontalier pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, cu o...

Galați și Hîncești cumpără vehicule și sisteme de avertizare pentru dezastre
National miercuri, 12 august 2026, 17:43

Oprirea centralei de la Cernavodă începe joi dimineața

Procedura de oprire a centralei nucleare de la Cernavodă este programată să înceapă joi, la ora 07:00, după ce nivelul Dunării a coborât la...

Oprirea centralei de la Cernavodă începe joi dimineața
National miercuri, 12 august 2026, 17:41

Inflația anuală a coborât la 8,16%, dar serviciile continuă să se scumpească

Rata anuală a inflației din România a scăzut de la 10,42% în iunie la 8,16% în iulie, potrivit Institutului Național de Statistică. Față de...

Inflația anuală a coborât la 8,16%, dar serviciile continuă să se scumpească
National miercuri, 12 august 2026, 12:38

CNA cere platformei TikTok să elimine zeci de videoclipuri despre „ambulanţa neagră”

Consiliul Naţional al Audiovizualului cere platformei TikTok să elimine 90 de videoclipuri despre aşa-numita ambulanţă neagră sau salvarea...

CNA cere platformei TikTok să elimine zeci de videoclipuri despre „ambulanţa neagră”