Connect with us

Evenimente

Negociere la CEO

Administraţia şi sindicatele şi-au luat angajamentul în faţa ministrului energiei, Andrei Gerea, că vor semna contractul până pe 30 martie.

Published

on

             Membrii comisiei de negociere a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) de la nivelul CE Oltenia se vor întâlni joi, 26 martie, aceasta fiind prima şedinţă după suspendarea protestelor minerilor. Administraţia şi sindicatele şi-au luat angajamentul în faţa ministrului energiei, Andrei Gerea, că vor semna contractul până pe 30 martie. Conform viitorului contract, salariile compensatorii acordate celor 2.133 de concediaţi de la 1 iunie vor fi diferențiate în funcție de vechime, maximul fiind de șase. Angajaţii rămaşi nu vor mai beneficia de alimentaţie de protecţie. Tot în viitorul contract minerii şi energeticienii pierd prima de vacanţă, dar şi bani la salarii.

ULTIMA ORĂ

International2 ore ago

UE adoptă poziția de negociere pentru siguranța jucăriilor în contextul preocupărilor legate de substanțele nocive

Consiliul şi Parlamentul European au adoptat poziţiile de negociere pentru noul regulament privind siguranţa utilizării jucăriilor. Demersul vine pe fondul...

National2 ore ago

Ancheta continuă în cazul omorului în plină stradă din Piața Crângași

Procurorii și polițiștii continuă ancheta legată de adultul ucis în bătaie alaltă-seară în plină stradă în capitală. Evenimentul a avut...

National3 ore ago

Guvernul aprobă noi proiecte de investiții în infrastructura rutieră și feroviară și în sistemul informatic

Mai multe proiecte de investiţii în infrastructura rutieră şi feroviară au fost aprobate de Guvern, în şedinţa de astăzi. Va...

Regional3 ore ago

Seară balcanică, mixuri inedite, trap și butaforie impresionantă, la IntenCity

Staruri internaționale și cele mai cunoscute nume din muzica românească vor urca pe cele două scene ale Festivalului IntenCity, care...

Regional3 ore ago

Craiova găzduiește etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare ”Cultură și Spiritualitate Românească”

În perioada 15-19 mai 2024, Craiova este gazda etapei naționale a Olimpiadei Interdisciplinare ”Cultură și Spiritualitate Românească” pentru gimnaziu, care...

Regional3 ore ago

Colegiul Național „Carol I” Craiova a primit distincția Gold Preparation Centre

Colegiul Național „Carol I” Craiova a organizat astăzi evenimentul: „Istorie, Educație, Performanță – Aici și dincolo de frontiere”, cu ocazia...

Alegeri 20248 ore ago

Alegeri Parlamentul European: agenda electorală – 16 mai

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON