Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Record doborât

Record doborât

Publicat de Cosmin Meca, 15 aprilie 2015, 14:04 / actualizat: 15 aprilie 2015, 17:02

Duminică, 12 aprilie 2015, a fost stabilit un nou record național de parașutare. Reușita îi aparține instructorului de parașutism Gabriel Dan Chiriac, președintele Montan Club White Wolf din Baia de Fier, județul Gorj. El s-a lansat dintr-un balon de la 10.400 de metri chiar în ziua de Paște, doborând astfel recordul stabilit în anul 1970 de generalul Grigore Baştan, comandant al Trupelor de Paraşutişti şi locţiitor pentru Paraşutişti al Comandantului Aviaţiei Militare în acea vreme care s-a lansat de la altitudinea de 10.000 de metri.
„Efectiv a fost un Everest al activităţii mele aviatice. Odată atins acest punct tragem linie şi o luăm de la capăt pentru noul Everest, care va fi, sperăm noi, un nou record naţional şi chiar mondial. Din cauza condiţiilor şi tehnicii, activităţi de acest gen se pot face doar în perioada de iarnă, ceea ce înseamnă că din octombrie şi până în martie, totul este deschis posibilităţilor”, a declarat, pentru cotidianul „Gorjeanul”, Gabriel Dan Chiriac.                                                                                                                                                                                                                                            Decolarea a avut loc pe data de 12 aprilie 2015 de pe  Aerodromul Sânpetru, unitate teritorială a Aeroclubului României.

CHIRIAC

 

Etichete:
Exporturile de animale vii din România „s-ar putea debloca în cel mult o lună”
National miercuri, 16 septembrie 2026, 14:53

Exporturile de animale vii din România „s-ar putea debloca în cel mult o lună”

Într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, el a precizat că fermierii vor primi, pe lângă dozele gratuite de vaccin pentru imunizarea...

Exporturile de animale vii din România „s-ar putea debloca în cel mult o lună”
Continuă cercetările în urma protestului violent din Piața Victoriei
National miercuri, 16 septembrie 2026, 14:32

Continuă cercetările în urma protestului violent din Piața Victoriei

Bilanțul oficial, publicat de Jandarmeria capitalei, în urma protestului violent de ieri, din Piața Victoriei, indică întocmirea a trei dosare...

Continuă cercetările în urma protestului violent din Piața Victoriei
Parlamentul ia în discuție trimiterea a 20 de militari români în sprijinul Ucrainei
National miercuri, 16 septembrie 2026, 14:20

Parlamentul ia în discuție trimiterea a 20 de militari români în sprijinul Ucrainei

Au fost dezbateri tensionate în comisiile parlamentare reunite pentru apărare, unde s-a discutat despre solicitarea preşedintelui Nicuşor Dan...

Parlamentul ia în discuție trimiterea a 20 de militari români în sprijinul Ucrainei
Investiție americană de 25 de milioane de dolari la Uzina Mecanică Sadu
National miercuri, 16 septembrie 2026, 09:11

Investiție americană de 25 de milioane de dolari la Uzina Mecanică Sadu

Compania americană US Ballistic intenționează să investească 25 de milioane de dolari într-o unitate de producție a muniției de artilerie la...

Investiție americană de 25 de milioane de dolari la Uzina Mecanică Sadu
National miercuri, 16 septembrie 2026, 09:10

România a produs mai puțină energie, dar a majorat exporturile

Producția de energie electrică a României a scăzut cu aproximativ 3% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu perioada similară...

România a produs mai puțină energie, dar a majorat exporturile
National miercuri, 16 septembrie 2026, 09:07

Reducerea accizei la motorină rămâne valabilă până la sfârșitul lunii

Ministerul Finanțelor menține reducerea cu 25% a accizei pentru motorina standard și în intervalul 16–30 septembrie 2026. Măsura continuă...

Reducerea accizei la motorină rămâne valabilă până la sfârșitul lunii
National miercuri, 16 septembrie 2026, 09:03

Curtea de Conturi semnalează posibile erori în milioane de dosare de pensie

Un raport al Curții de Conturi indică deficiențe importante în administrarea și recalcularea pensiilor. Constatările prezentate public arată...

Curtea de Conturi semnalează posibile erori în milioane de dosare de pensie
National miercuri, 16 septembrie 2026, 09:02

Guvernul anunță măsuri după protestul violent al crescătorilor de animale

Autoritățile au restabilit ordinea în centrul Bucureștiului după protestul crescătorilor de animale care a degenerat în confruntări cu...

Guvernul anunță măsuri după protestul violent al crescătorilor de animale