Connect with us

Evenimente

Documente Oficiale Bilaterale

Published

on

La finalul ședinței comune a guvernelor României și Bulgariei, reunite vineri 24 aprilie 2015 la Craiova, în prezența celor doi prim miniștri, Victor Ponta și Boyko Borisov, au fost semnate de minștri de resort ai celor două țări  documente  oficiale de colaborare  după cum urmează:

Convenţia între România şi Republica Bulgaria pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit;

Principalele modificări pe care le aduce noua convenţie sunt legate de diminuarea cotelor de impozit pentru veniturile care se impun prin stopaj la sursă (dividende, dobânzi, redevenţe), modificarea articolului referitor la schimbul de informaţii în sensul includerii ultimelor recomandări ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în acest domeniu şi introducerea unui nou articol privind asistenţa în colectarea impozitelor care urmează recomandările UE şi ale OCDE în acest domeniu.

Protocol de colaborare între MAI din România și MAI din Bulgaria în domeniul radiocomunicațiilor;

Documentul este unul tehnic şi urmează să reglementeze regulile, procedura şi metodele de realizare a comunicaţiilor radio între Părţi pentru realizarea cooperării bilaterale.
Comunicaţiile radio se realizează în zona de frontieră de 30 de km de-a lungul frontierei comune de stat româno-bulgare. În baza Protocolului, structurile competente din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor coopera cu omologii din MAI bulgar.

Plan de Cooperare între Ministerul Sănătăţii din România, Ministerul Afacerilor Interne din România reprezentat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Sănătăţii din Republica Bulgaria privind cooperarea în domeniul politicii farmaceutice şi situaţiilor medicale de urgenţă;

Planul de cooperare prevede:
1. schimbul de informaţii cu privire la cadrul legislativ care reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului de asistenţă medicală de urgenţă
2. cooperarea în domeniul formării profesionale a personalului de specialitate, schimbul de experienţă şi sprijinul părţii române pentru implementarea de măsuri de reorganizare a asistenţei medicale de urgenţă din Bulgaria;
3. organizarea şi operaţionalizarea unui proiect pilot pentru intevenţiile transfrontaliere în situaţiile de urgenţă în zona Giurgiu – Ruse şi măsuri pentru extinderea ulterioară a colaborării transfrontaliere, pe baza rezultatelor obţinute prin acest proiect pilot.
4. colaborarea şi schimbul reciproc de informaţii referitoare la cadrul juridic şi politica de achiziţionare şi la metodologiile de stabilire a preţurilor pentru medicamente.

– Declaraţia Comună privind intensificarea cooperării regionale în domeniul energiei;

Declaraţia exprimă disponibilitatea părţilor de a sprijini obiectivele strategice europene de creştere a securităţii energetice şi de a contribui la procesul de prioritizare a proiectelor regionale lansat de Comisia Europeană.

Protocol de Intenţie între Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului din România şi Ministerul Turismului din Republica Bulgaria în domeniul turismului;

Proiectul de Protocol include o serie de acţiuni vizând:
a) acordarea de sprijin reciproc pentru dezvoltarea de produse turistice comune în domenii specifice precum turismul balnear, cultural, istoric, agroturism şi ecoturism, turism religios, gastronomic şi alte forme de turism specific, b) realizarea de evenimente comune pentru prezentarea diferitelor forme de turism în ambele ţări,
c) schimbul permanent de informaţii privind organizarea şi participarea la evenimente internaţionale în scopul promovării produselor turistice comune dezvoltate pentru diferitele pieţe strategice, precum şi pentru crearea unui centru comun de informaţii turistice în China.

IMG_0074 IMG_0078IMG_0081IMG_0085 IMG_0083   IMG_0087IMG_0093

ULTIMA ORĂ

Regionalo oră ago

Tradițiile Pascale în Oltenia: Obiceiuri străvechi și respect pentru sărbătoare

Sărbătoarea Paștelui în Oltenia este însoțită de obiceiuri vechi, care sunt adânc înrădăcinate în credința și tradițiile locale. În această...

Sporto oră ago

Lupta strânsă pentru locurile europene în Liga 1: CS Universitatea Craiova, CFR Cluj și Farul își dispută pozițiile în play-off

În play-off-ul Ligii 1 din fotbalul românesc, trei echipe sunt hotărâte să-și asigure locurile europene, iar fiecare punct este crucial...

midwife holding newborn babys legs midwife holding newborn babys legs
International2 ore ago

5 mai – Ziua Internațională a Moașelor

La 5 mai, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Internațională a Moașelor, o recunoaștere globală a contribuției semnificative a acestora...

International2 ore ago

Slănic Prahova: Lucrările de umplere cu pietriş a gropii, finalizate

Autorităţile monitorizează în permanenţă situaţia de la Slănic Prahova unde o stradă s-a prăbuşit, săptămâna trecută, şi s-a format un...

National2 ore ago

Sărbătoarea Paștelui modifică programul serviciilor medicale în întreaga țară

Zilele acestea, cei bolnavi sau care întâmpină probleme de sănătate vor putea să apeleze doar la serviciile de urgență, ambulanță...

International2 ore ago

Creştinii români sărbătoresc Învierea Domnului în Italia

În Noaptea de Înviere, bisericile ortodoxe şi greco-catolice româneşti din Italia au fost pline de credincioşi adunaţi pentru a marca...

lighted candles lighted candles
National2 ore ago

Creştinii ortodocşi, greco-catolici şi neoprotestanţi sărbătoresc Învierea Domnului

Creştinii ortodocşi, greco-catolici şi neoprotestanţi sunt astăzi în prima zi de Paşti, cea mai mare sărbătoare a creştinismului. Credincioşii au...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON