Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Prognoza meteo in Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 3 mai 2015, 10:59

Diagnoza evoluţiei vremii: În săptămâna care a trecut (27 aprilie – 2 mai 2015), în Oltenia, vremea a fost schimbătoare. Cerul a fost temporar noros. Începând din noaptea de luni/marți, marți și miercuri pe arii extinse au căzut ploi care au avut și caracter de aversă. Joi ploile au fost locale, iar sâmbătă pe arii extinse și slabe. Cantitatea maximă de precipitații înregistrată a fost 51.7 l/mp la Cornet în județul Vâlcea. Vântul a suflat slab până la moderat cu intensificări locale sau izolate în unele intervale de timp atingând la rafală viteza maximă de 68 km/h la Bechet. Temp. Max: 11…+29 grade. Temp. min. 5…+15 grade; Valorile mai ridicate s-au înregistrat în cursul zilei de luni (23 … 29 grade), iar cele mai scăzute în dimineaţa de joi (5…10 grade).

Ca o caracterizare generală pentru tot ansamblul săptămânii viitoare: Vremea va fi caldă în primele patru zile apoi se va răcori. Temperatura aerului va fluctua de la o zi la alta.

Distingem 2 intervale de prognoză:

Primul interval 4 – 6 mai 2015 (de luni până miercuri, prognoza oficială a CMR Oltenia)

Vremea se va încălzi treptat. Cerul va fi variabil. În cursul după-amiezelor izolat la deal și la munte vor cădea ploi în general slabe care vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temp. Max: 21…+31 de grade. Temp. min. 11…20 grade. Valorile mai ridicate se vor înregistra în cursul zilei de miercuri (27… +31 grade), iar cele mai scăzute în dimineaţa de marți (11…17 grade).

Al doilea interval 7 – 10 mai 2015 (de joi până duminică estimare realizată cu ajutorul modelelor de prognoză)

Vremea va continua să se încălzească joi, apoi începând de vineri se va răcori. Temperatura aerului va fluctua de la o zi la alta. Cerul va fi variabil. Joi local vor cădea averse de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vineri, sâmbătă și duminică aversele de ploaie vor fi izolate, în general slabe și mai mult la deal și la munte. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări izolate în unele intervale de timp. Temp. Max: 19…+33 de grade. Temp. min. 7…15 grade. Valorile mai ridicate se vor înregistra în cursul zilei de joi (28…+33 grade), iar valorile cele mai scăzute în dimneața de luni 11.V (7…12 grade).

 

Prognoza agrometeorologică pentru Oltenia (pentru 4-10 mai 2015)

În primele patru zile ale intervalului va predomina o vreme caldă sub aspect termic, după care, se va produce o răcorire a vremii. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 13…19°C, în prima parte a perioadei, abaterile termice pozitive fiind de 1…4°C şi 11…17°C în partea a doua a intervalului, în aproape toate zonele de cultură valori apropiate de mediile multianuale. Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm se va situa între 12…20°C, limite favorabile efectuării însămânţărilor de primăvară, precum şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie (germinare-răsărire) la culturile înfiinţate până în prezent.

Caracteristici agrometeorologice

Aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-20 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în majoritatea arealelor agricole. În cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate accesibilă plantelor pe profilul de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare şi izolat apropiate de optim, în Oltenia.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Ca urmare, procesele de creștere și dezvoltare ale culturilor se vor desfășura în general normal, în majoritatea arealelor agricole. Starea de vegetaţie a speciilor de toamnă înfiinţate în perioada optimă se va prezenta în continuare bună şi medie, iar în semănăturile tardive, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va menţine medie şi slabă. Cerealierele de toamnă (orz şi grâu) îşi vor definitiva formarea frunzei a treia (100%), aflându-se predominant în fazele de înfrăţire şi alungire a paiului (10- 100%). Cultura de rapiţă va parcurge înfrunzirea (11-16 frunze), alungirea tulpinii (40-100%), apariția inflorescențelor și înflorirea (10-100%). În toate plantațiile, sâmburoasele se vor afla la creşterea frunzelor/lăstarilor/fructelor, iar seminţoasele vor parcurge fazele de dezmugurire, înflorire, precum și începutul legării rodului la măr. Vița de vie va parcurge predominant înmugurirea, dezmugurirea și înfrunzirea și creșterea lăstarilor. Sfecla de zahăr va înregistra germinarea şi răsărirea (10-100%), precum şi apariţia primei perechi de frunze (10-30%), iar la cartof se vor semnala încolțirea/răsărirea, definitivându-se lucrările de plantat. În funcție de data semănatului, floarea-soarelui și porumbul își vor continua fazele de germinare şi răsărire (10-100%), precum şi apariţia primelor frunze (10-20%). În zilele fără precipitați, condiţiile agrometeorologice vor fi în general favorabile desfăşurării lucrările agricole specifice (semănat, plantat, fertilizări, erbicidări, tratamente fito-sanitare în vii şi livezi).

 

RECOMANDĂRI DE SPECIALITATE:

– Urgentarea lucrărilor de semănat/plantat la culturile de primăvară (floarea-soarelui, porumb, cartof, sfeclă de zahăr);

– Fertilizarea fazială a semănăturilor de toamnă cu îngrăşăminte minerale şi foliare (azotat de amoniu, complexe-NPK);

– Combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor în culturile de toamnă şi aplicarea de tratamente fito-sanitare în plantaţiile pomi-viticole;

– Continuarea verificării şi controlul semănăturilor de primăvară în vederea determinării capacităţii de germinare.

Apreciere privind evoluţia vremii pentru intervalul 11 – 18 mai 2015 realizată cu ajutorul modelelor de prognoză:

Estimările actuale arată că: Vremea se menține apropiată de normalul termic și în general frumoasă în majoritatea zilelor. Până la data de 14.V va fi caldă apoi se va răci.

În cursul după-amiezelor, izolat la deal și la munte se vor semnala averse de ploaie.

            În datele de 14 și 15 mai ploile vor fi locale, iar în data de 18.V va ploua pe arii relativ extinse.

Pentru intervalul 11 – 14 mai: Maxime termice între 23…30 de grade și minime între 9 și 15 grade. Valorile mai ridicate se vor înregistra datele de 13 și 14 mai ( între 25-30 grade), iar cele mai scăzute în dimineața de 11 mai (7…12 grade).

Pentru intervalul 15-18 mai: Maxime termice între 15…+24 grade și minime între 4 și 13 grade. Valorile mai ridicate se vor înregistra în data de 17 mai (între 18-24 grade), iar cele mai scăzute în dimineața de 19 mai (4…9 grade).

 

Faţă de cele spuse la această oră se vor produce unele decalaje în timp. De aceea este bine să ascultaţi cu atenţie RADIO OLTENIA Craiova şi despre evoluţia vremii în Oltenia, veţi avea cele mai bune informaţii în timp util.

Restricții de circulație în Craiova pentru meciul Universitatea Craiova – U Cluj
Regional vineri, 15 mai 2026, 09:36

Restricții de circulație în Craiova pentru meciul Universitatea Craiova – U Cluj

Primăria Municipiului Craiova anunță că, pentru desfășurarea partidei de fotbal dintre Universitatea Craiova și FC Universitatea Cluj, care va...

Restricții de circulație în Craiova pentru meciul Universitatea Craiova – U Cluj
Cabinetele școlare din Dolj vor primi echipamente informatice noi
Regional vineri, 15 mai 2026, 09:27

Cabinetele școlare din Dolj vor primi echipamente informatice noi

Douăzeci și patru de cabinete școlare din cadrul Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj vor primi echipamente...

Cabinetele școlare din Dolj vor primi echipamente informatice noi
Caravana pentru noile cărți electronice de identitate ajunge la Balș
Regional vineri, 15 mai 2026, 09:11

Caravana pentru noile cărți electronice de identitate ajunge la Balș

Caravana mobilă pentru eliberarea noii Cărți Electronice de Identitate ajunge, pe 19 mai, în Balș. Între orele 08:30 și 16:00, persoanele...

Caravana pentru noile cărți electronice de identitate ajunge la Balș
Muzeul Olteniei aduce din nou la Craiova Salonul Național de Minerale și Fosile
Regional vineri, 15 mai 2026, 08:47

Muzeul Olteniei aduce din nou la Craiova Salonul Național de Minerale și Fosile

Muzeul Olteniei Craiova, prin Secția de Științele Naturii, organizează, în perioada 15-17 mai, pe Esplanada Teatrul Național Marin Sorescu din...

Muzeul Olteniei aduce din nou la Craiova Salonul Național de Minerale și Fosile
Regional joi, 14 mai 2026, 18:52

Slatina: Liceul Tehnologic Metalurgic și Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” au fost dotate cu sisteme și echipamente moderne

Primăria Municipiului Slatina anunță finalizarea proiectului european „Echiparea laboratoarelor informatice și a atelierelor de practică din...

Slatina: Liceul Tehnologic Metalurgic și Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” au fost dotate cu sisteme și echipamente moderne
Regional joi, 14 mai 2026, 16:59

La Turceni va fi construită o nouă stație de epurare

Aparegio Gorj S.A.,  continuă implementarea contractului CL22 – „Proiectare și execuție lucrări la surse, stații de tratare, aducțiuni și...

La Turceni va fi construită o nouă stație de epurare
Regional joi, 14 mai 2026, 16:42

Vâlcea: Hoț prins cu ajutorul camerelor de supraveghere

În data de 13 mai, în jurul orei 22.35, operatorul-dispecer din cadrul Direcției Poliției Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea a observat o...

Vâlcea: Hoț prins cu ajutorul camerelor de supraveghere
Regional joi, 14 mai 2026, 16:17

Gorj: Concursul județean de matematică „Memorial Dumitru Melencu – Ion Chiriac – Stelian Pociump”, ediția a II-a, la Novaci

Pentru a cinsti memoria celor care au făcut ca numele liceului novăcean să dăinuie peste decenii, Liceul Teoretic Novaci și Inspectoratul...

Gorj: Concursul județean de matematică „Memorial Dumitru Melencu – Ion Chiriac – Stelian Pociump”, ediția a II-a, la Novaci