Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Guvernul sesizeaza DNA

Guvernul sesizeaza DNA

Publicat de Cosmin Meca, 10 mai 2015, 18:08

              Guvernul a sesizat DNA pentru nereguli identificate la valorificarea fondului forestier, după mai multe verificări la direcţiile silvice din Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava. Controlul a vizat perioada 16 martie 2009-31 decembrie 2012 şi arată, printre altele, că membrii Consiliului de Administraţie al Romsilva au adoptat, cu depăşirea competenţelor legale, un regulament privind vânzarea masei lemnoase recoltată anual din fondul forestier naţional, regulament care stabilea că documentaţia de preselceţie depusă de firme nu mai trebuia să conţină şi certificatul de bonitate financiară şi acte privind lipsa datoriilor bugetare. Astfel, la licitaţie au putut participa firme care nu au făcut dovada existenţei fondurilor necesare. Documentul relevă nereguli punctuale, precum în Mehedinţi, preselecţia a unor firme de către comisii cu un număr mai mic de membri decât cel legal și admiterea la licitaţie a unor firme fără atestat de exploatare. La licitaţie au fost admise şi firme cu datorii bugetare ori faţă de Romsilva, fiind descoperite şi procese-verbale întocmite incorect şi lipsa penalităţilor aplicate pentru exploatarea masei lemnoase în afara termenelor.

Exporturile de animale vii din România „s-ar putea debloca în cel mult o lună”
National miercuri, 16 septembrie 2026, 14:53

Exporturile de animale vii din România „s-ar putea debloca în cel mult o lună”

Într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, el a precizat că fermierii vor primi, pe lângă dozele gratuite de vaccin pentru imunizarea...

Exporturile de animale vii din România „s-ar putea debloca în cel mult o lună”
Continuă cercetările în urma protestului violent din Piața Victoriei
National miercuri, 16 septembrie 2026, 14:32

Continuă cercetările în urma protestului violent din Piața Victoriei

Bilanțul oficial, publicat de Jandarmeria capitalei, în urma protestului violent de ieri, din Piața Victoriei, indică întocmirea a trei dosare...

Continuă cercetările în urma protestului violent din Piața Victoriei
Parlamentul ia în discuție trimiterea a 20 de militari români în sprijinul Ucrainei
National miercuri, 16 septembrie 2026, 14:20

Parlamentul ia în discuție trimiterea a 20 de militari români în sprijinul Ucrainei

Au fost dezbateri tensionate în comisiile parlamentare reunite pentru apărare, unde s-a discutat despre solicitarea preşedintelui Nicuşor Dan...

Parlamentul ia în discuție trimiterea a 20 de militari români în sprijinul Ucrainei
Investiție americană de 25 de milioane de dolari la Uzina Mecanică Sadu
National miercuri, 16 septembrie 2026, 09:11

Investiție americană de 25 de milioane de dolari la Uzina Mecanică Sadu

Compania americană US Ballistic intenționează să investească 25 de milioane de dolari într-o unitate de producție a muniției de artilerie la...

Investiție americană de 25 de milioane de dolari la Uzina Mecanică Sadu
National miercuri, 16 septembrie 2026, 09:10

România a produs mai puțină energie, dar a majorat exporturile

Producția de energie electrică a României a scăzut cu aproximativ 3% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu perioada similară...

România a produs mai puțină energie, dar a majorat exporturile
National miercuri, 16 septembrie 2026, 09:07

Reducerea accizei la motorină rămâne valabilă până la sfârșitul lunii

Ministerul Finanțelor menține reducerea cu 25% a accizei pentru motorina standard și în intervalul 16–30 septembrie 2026. Măsura continuă...

Reducerea accizei la motorină rămâne valabilă până la sfârșitul lunii
National miercuri, 16 septembrie 2026, 09:03

Curtea de Conturi semnalează posibile erori în milioane de dosare de pensie

Un raport al Curții de Conturi indică deficiențe importante în administrarea și recalcularea pensiilor. Constatările prezentate public arată...

Curtea de Conturi semnalează posibile erori în milioane de dosare de pensie
National miercuri, 16 septembrie 2026, 09:02

Guvernul anunță măsuri după protestul violent al crescătorilor de animale

Autoritățile au restabilit ordinea în centrul Bucureștiului după protestul crescătorilor de animale care a degenerat în confruntări cu...

Guvernul anunță măsuri după protestul violent al crescătorilor de animale