Connect with us

Evenimente

Legea privind finanţarea partidelor şi campaniilor electorale, promulgata!

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astazi, decretul de promulgare a Legii.

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astazi, decretul de promulgare a Legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi campaniilor electorale, după ce în prima fază legea a fost retrimisă Parlamentului, pentru reexaminare, iar legislativul a făcut modificările cerute de şeful statului.

O altă modificare decisă este în legătură cu donaţiile cu sarcină cu privire la imobile cu destinaţia de sedii, introducându-se un termen de doi ani pentru a îndeplini sarcina cumpărării unui imobil dintr-o donaţie făcută în acest scop. Neîndeplinirea termenului atrage după sine anularea exceptării de la plafonare.

Comisia a mai decis introducerea publicării în Monitorul Oficial şi a împrumuturilor, nu numai a donaţiilor.

ULTIMA ORĂ

Regional29 de minute ago

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului de Literatură Transdanubiană la Craiova

Biblioteca ”Alexandru și Aristian Aman” și Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova au plăcerea de a anunța desfășurarea celei...

Info Trafic34 de minute ago

Recomandări pentru siguranța rutieră în perioada Sărbătorilor Pascale

Este esențial să acordăm o atenție deosebită siguranței rutiere în această perioadă aglomerată a Sărbătorilor Pascale. Poliția Rutieră are câteva...

Info Trafic42 de minute ago

Restricții de tonaj

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5...

Internationalo oră ago

Forțele ucrainene se retrag din trei sate de pe frontul de Est

Forţele ucrainene au fost forţate să se retragă din trei sate de pe frontul de est, a transmis ieri comandantul...

Regionalo oră ago

Bike Fest Damila-Măciuca: O invitație la bucuria ciclismului în aer liber (AUDIO)

Pe 1 mai va începe cea de-a unsprezecea ediție a Bike Fest Damila-Măciuca, un eveniment anual ce adună cicliști din...

Regional2 ore ago

Relocare temporară a cabinetelor medicale din Spitalul Județean Slatina (AUDIO)

Începând cu data de 7 mai 2024, demarează procesul de relocare temporară a cabinetelor medicale din cadrul Spitalului Județean Slatina....

man and woman working in a laboratory man and woman working in a laboratory
Regional2 ore ago

Dotări noi pentru laboratoarele de științe din școlile craiovene (AUDIO)

Elevii din școlile din Craiova se pregătesc să beneficieze de o nouă oportunitate în procesul lor educațional, cu dotări noi...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON