Cruella – episodul 12

Publicat de Ducu Mogoseanu, 30 mai 2015, 09:24 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:39

De cele mai multe ori când mă gândesc la Cruella, minunata mea soţie, mă gândesc imediat şi la mama ei, o mamă cât două, nu neapărat la suflet, cât la dimensiuni. Cel mai greu moment al vieţii soacră-mii a fost atunci când, cu inima strânsă, ce-i drept, Cruella a lăsat-o să folosească şi ea cântarul nostru electronic. Pe care, apoi, l-am aruncat. Soacră-mea a avut o decepţie minoră şi chiar ea ne-a recomandat să aruncăm porcăria aia de cântar, care, ori de câte ori te urci pe el, arată tot o sută patru kilograme.

Cruella a venit terminată în bucătărie şi mi-a spus: “Sunt nenorocită!”. Iniţial m-am bucurat: am crezut că soacră-mii i-e rău, dar Cruella a continuat: “M-am îngraşat groaznic! Am o suta patru kile!!”.

N-am apucat s-o consolez, pentru că, la numai un minut, fiu-meu, Prinţul Caspian, a venit urlând din aceeaşi direcţie: “Măi nu-mi mai da salaaaaam!!!”. “De ce?”, m-am mirat eu. “Pentru că am făcut o sută patru kileeeeee!!!”.

I-am luat cu mine la cântar şi am încercat să-i liniştesc. M-am urcat pe platan şi am văzut că, într-adevăr, am o sută patru kile. “Na!”, le-am zis, “Vedeţi?”. “Uraaa!” a început Prinţul Caspian. “Tati s-a îngrăşat!”.

Am mers înapoi în bucătărie, acolo unde soacră-mea, cu paharul de vin în faţă, rodea o bucăţică de friptură cât prosopul ălora de-o să-i care cosciugul. S-a întors spre noi şi ne-a zis: “Auzi, Mogoşene, când plec, să-mi dai mie cântarul ăla, să-l arunc la tomberon!”. Cruella mi-a facut un semn discret la cap, semn care m-a mulţumit, indiferent că era vorba de ea sau de maică-sa.

“Cum să-ţi dau, mamă, cântarul?”, a exclamat Cruella, “când am dat pe el un milion?!”. “Şi ce faci cu el?” a întrebat soacră-mea. “Ete, îl pun lângă ălelalte cântare defecte!” apoi s-a întors spre mine : “Şi tu nu te mai zgâi aşa, Zoo ce eşti! Pune mâna şi schimbă-i bateria!”.

Am schimbat bateria la cântar şi-am plecat, toţi, să ne măsurăm, din nou, greutatea. Prinţul Caspian avea patruzeci de kilograme, Cruella cinzeci şi şase, iar eu şaptezeci şi şapte. Pentru a paisprezecea oară, soacră-mea s-a suit pe cântar, iar nenorocitul ăla de aparat a arătat: o sută patru kilograme!

Atunci soacră-mea s-a întors spre mine cu faţa ei mieroasă şi-a întrebat moale: “Mogoşene, nu mai ai şi tu o baterie nouă?”

text original, protejat: Ducu Mogoşeanu