Cruella – episodul 14

Noi, adică eu, Cruella, nevastă-mea şi Prinţul Caspian, fiu-meu, locuim la bloc. Când locuieşti la bloc, ai face şi de toate-n patru ca să-ţi meargă bine. Ca să ai condiţii.

De aceea, mai nou, în urma lecturării, cu toată familia, a unei reviste de larg interes cultural, Cruella a hotărât că trebuie să ne cumpărăm un aparat de alungat cârtiţe.

Motivele sunt clare: nu avem (bine, nici cârţite nu avem); este trendy (pentru că Aura avea două – dar Aura stă la casă, am zis eu – şi dacă ne mutăm la casă?, a replicat Cruella – atunci să ne luăm şi-un cal! am îndrăznit –  nu mă ispiti! a zis Cruella gânditoare, iar eu am tăcut imediat); cârtiţele sunt periculoase şi avem şi copil(mie, personal, nici o cârtiţă nu mi-a făcut niciodată nimic, iar copiii din ziua de azi sunt din ce în ce mai puţin expuşi atacurilor furibunde ale cârtiţelor; casa fără protecţie împotriva cârtiţelor e ca o casă fără uşă.

Am comandat şi-am primit – în numai trei luni – patru aparate anti-cârtiţă (căci nu se vând decât patru la set) cu numai o sută douăzeci de lei noi, plus bateriile originale AK   (probabil anti-cârtiţă ) cu numai două milioane de lei vechi şaisprezece bucăţi, un pliant despre viaţa cârtiţelor cu cinzeci de lei noi, plus cheltuielile poştale de trei sute cinzeci de lei, tot noi.

Tot noi le-am plătit.

Ce mai tura-vura, am desfăcut pachetul şi, pe ici, pe colo, chiar şi parchetul, ca să instalăm. Ne-am aşezat şi-am pornit aparatele. Fiecare pe-al lui şi unul de rezervă.

Vreme de vreo oră, în casă nu s-a schimbat nimic. După câtva timp, însă, Cruella a izbucnit în plâns: “ Fir-ar a dracu’ Aura cu cârtiţele ei!”.

A doua zi, când am venit de la serviciu, Prinţul Caspian mă aştepta cu lacrimi în ochi: “Ţi-a părut rău de mami aseară?”. “Da!”, am răspuns eu. “Atunci vino cu mine!”.

Când am deschis uşa, am văzut că, prin sufragerie, mişunau trei cârtiţe.

Şi aparatele erau pornite.

text original, protejat: Ducu Mogoşeanu