Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Analiza locala la Cotofenii din Fata

Analiza locala la Cotofenii din Fata

Publicat de Cosmin Meca, 3 iunie 2015, 14:53

Asociația „Mereu pentru Europa” a organizat în localitatea doljeană Coţofenii din Faţă o întâlnire, în cadrul proiectului „DELICOM Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunității”, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi locuitori din zonă. Scopul acestei întruniri a fost acela de a analiza problemele locale şi ocaziile favorabile de dezvoltare, pentru a construi Strategia de dezvoltare locală 2020 folosind punctele tari ale comunităţii, eliminând punctele slabe, exploatând oportunitățile şi îndepărtând amenințările.

Printre cele mai importante puncte tari din zonă se numără infrastructura rutieră dezvoltată (existând deja proiecte ce urmează a fi implementate în perioada imediat următoare), existența unei rețele de apă/canal foarte bine pusă la punct (raportată la nivelul județului), care are previziuni de îmbunătățire pentru următorii trei ani, existența unor studii de fezabilitate pentru implementarea unor investiții ulterioare prin accesarea de fonduri comunitare, precum şi deschiderea autorităților locale către viitoare colaborări în vederea implementării de noi proiecte.

Punctele slabe ale comunităţii includ slabele resurse financiare pentru finanțarea proiectelor cu cofinanțare de la Uniunea Europeană, infrastructură de transport slabă şi gestionarea deficitară a deșeurilor.

Printre amenințările identificate se numără birocrația excesivă cu care se confruntă orice beneficiar al Fondurilor Uniunii Europene şi subdimensionarea rețelei de transport locală.

Printre oportunităţile de dezvoltare identificate se află fondurile europene destinate mediului rural, creșterea infrastructurilor – rutiere, apă/canal, gaze naturale, iluminat public, stație de colectare a apelor uzate, lucrări de cadastru pentru intravilan şi extravilan.

Întâlnirea de la Coţofenii din Faţă a încercat să concretizeze dorințele locuitorilor şi toate aceste propuneri vor fi supuse consultării publice, în cadrul unei întruniri ce va fi organizată în perioada imediat următoare.            Acest demers vine să susţină viziunile despre progres care integrează atât nevoile imediate, cât şi cele pe termen mediu şi lung, cu proiecţii în toate domeniile socio-economice, culturale şi de mediu, sporind gradul de implicare al membrilor acestei comunităţi interetnice în rezolvarea problemelor comune şi realizarea strategiei de dezvoltare locală.

Proiectul „DELICOM Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunității” este implementat de Asociația „Mereu pentru Europa” în parteneriat cu Asociația “CREDIS – Centrul de resurse pentru educație, dezvoltare și incluziune socială”, fiind finanţat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România.

DSC_0058 DSC_0059DSC_0055

Persoană de contact: Carmen Oprescu – Responsabil informare în cadrul proiectului DELICOM – implementat de Asociaţia “Mereu pentru Europa”, e-mail: mpe@mpe.ro, telefon: 0351176824, 0730 250 630.

 Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi

www.eeagrants.org şi www.fondong.fdsc.ro.

Craiova/”Stare de spirit”, expoziție de pictură, la Galeriilor „Cromatic“
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 14:48

Craiova/”Stare de spirit”, expoziție de pictură, la Galeriilor „Cromatic“

Artistul Ilariu Minea mărturisește că pictează de când se știe. Este absolvent al Secției de Pictură din cadrul Centrului Cultural „Nichita...

Craiova/”Stare de spirit”, expoziție de pictură, la Galeriilor „Cromatic“
Accident în Craiova, după ce un șofer nu ar fi respectat indicatorul „STOP”. Trei persoane au ajuns la spital
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:17

Accident în Craiova, după ce un șofer nu ar fi respectat indicatorul „STOP”. Trei persoane au ajuns la spital

În această dimineață, la ora 09:46, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în...

Accident în Craiova, după ce un șofer nu ar fi respectat indicatorul „STOP”. Trei persoane au ajuns la spital
Bankwatch și 194 de craioveni dau autoritățile în judecată
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:26

Bankwatch și 194 de craioveni dau autoritățile în judecată

Asociația Bankwatch România – filiala Cluj a deschis o acțiune în instanță împotriva autorităților responsabile de gestionarea calității...

Bankwatch și 194 de craioveni dau autoritățile în judecată
Hornbach investește 70 de milioane de euro în Craiova
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:22

Hornbach investește 70 de milioane de euro în Craiova

Retailerul german Hornbach pregătește investiții de aproximativ 70 de milioane de euro pentru două magazine noi, la Craiova și Cluj. Unitatea...

Hornbach investește 70 de milioane de euro în Craiova
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:21

Doisprezece migranți, descoperiți într-un camion la Calafat

Polițiștii de frontieră au descoperit 12 bărbați ascunși în compartimentul de marfă al unui camion care transporta alune. Controlul a avut...

Doisprezece migranți, descoperiți într-un camion la Calafat
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 08:54

Banii, o problemă la UPU Târgu Jiu. Medicamentele ajung până la sfârșitul lunii

Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean din Târgu Jiu mai are medicamente și materiale sanitare pentru a funcționa în mod...

Banii, o problemă la UPU Târgu Jiu. Medicamentele ajung până la sfârșitul lunii
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 08:48

Picturi vechi de aproximativ 100 de ani, descoperite la Școala Populară de Artă „Cornetti” din Craiova

Picturi spectaculoase, vechi de aproximativ 100 de ani, au fost descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare de la Școala Populară de Artă...

Picturi vechi de aproximativ 100 de ani, descoperite la Școala Populară de Artă „Cornetti” din Craiova
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 08:40

Uzina Mecanică Sadu va produce muniție NATO de 155 mm după o investiție de 25 de milioane de euro

Uzina Mecanică Sadu va produce muniție NATO de 155 mm după investiția US Ballistic. Proiectul prevede 25 de milioane de euro și 150 de angajați...

Uzina Mecanică Sadu va produce muniție NATO de 155 mm după o investiție de 25 de milioane de euro