Connect with us

National

Taberele de romi din Italia vor fi demolate

Aproape 80 mii de persoane trăiesc de mult timp în aceste condiţii.

Published

on

            Taberele de romi din Italia vor fi demolate – anunţă ministrul de interne de la Roma, Angelino Alfano, fără să ofere, însă, o alternativă celor aproape 80 mii de persoane care trăiesc de mult timp în aceste condiţii. Demnitarul a avut ieri o întâlnire cu primarii din mai multe oraşe şi guvernatorii regiunilor din Italia, pe fondul cererilor repetate de dărâmare a acestor tabere, înregistrate de reprezentanţi iformaţiunii extremiste Liga Nordului, cunoscuţi pentru atitudinea antiimigranţi. Primarul oraşului Torino şi preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Oraşelor Italiene a precizat că tuturor celor vizaţi li se vor oferi condiţii pentru un trai civilizat.