Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Precizari privind „Erata”

Precizari privind „Erata”

Publicat de Cosmin Meca, 18 iunie 2015, 16:57

         Parchetul General face precizări în legătură cu dosarul cunoscut ca „Erata”: procurorii fac în prezent acte de urmărire penală pentru suspiciuni de abuz în serviciu, recent cercetările fiind extinse şi pentru posibil fals intelectual şi uz de fals. Până în prezent nu a fost începută urmărirea penală în cazul niciunei persoane. Este investigată o serie de împrejurări legate de modul în care s-au luat deciziile cuprivire la stabilirea rezultatului referendumului din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Până acum au fost audiaţi în calitate de martori şi foşti judecători ai Curţii Constituţionale, printre care preşedintele Augustin Zegrean.

Etichete:
Podul Prieteniei va fi închis, joi, timp de cinci ore, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii
National marți, 10 martie 2026, 15:48

Podul Prieteniei va fi închis, joi, timp de cinci ore, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii

Agenţia pentru Infrastructură Rutieră din Bulgaria a anunţat, astăzi, că lucrările vor fi efectuate pe acea bandă a podului la care nu au...

Podul Prieteniei va fi închis, joi, timp de cinci ore, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii
Sporurile, indemnizaţiile şi primele în sectorul public rămân la nivelul lunii decembrie 2025
National marți, 10 martie 2026, 15:42

Sporurile, indemnizaţiile şi primele în sectorul public rămân la nivelul lunii decembrie 2025

Potrivit sursei citate, la estimarea cheltuielilor bugetare au fost avute în vedere prevederile legislative în vigoare inclusiv impactul generat de...

Sporurile, indemnizaţiile şi primele în sectorul public rămân la nivelul lunii decembrie 2025
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, vine, joi, în România
National marți, 10 martie 2026, 15:14

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, vine, joi, în România

Aceasta va fi a doua vizită a președintelui ucrainean în România, după cea din 10 octombrie 2023. Atunci, Zelenski s-a întâlnit la Palatul...

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, vine, joi, în România
Guvernul a publicat proiectul bugetului pentru 2026
National marți, 10 martie 2026, 14:42

Guvernul a publicat proiectul bugetului pentru 2026

Potrivit proiectului Legii bugetului de stat, veniturile bugetare sunt estimate la aproximativ 391,7 miliarde lei, în timp ce cheltuielile ajung...

Guvernul a publicat proiectul bugetului pentru 2026
National marți, 10 martie 2026, 14:02

Sindicaliştii din Educaţie avertizează că simulările la examenele naţionale vor fi serios perturbate

Peste 73.000 de angajaţi, reprezentând mai mult de 50% dintre profesorii membri de sindicat, au decis prin semnătură să nu participe la...

Sindicaliştii din Educaţie avertizează că simulările la examenele naţionale vor fi serios perturbate
National marți, 10 martie 2026, 13:36

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea termenelor de avizare a proiectelor de energie electrică

Ilie Bolojan a avut, la Palatul Victoria, o reuniune de lucru cu reprezentanții ministerelor cu responsabilități în domeniu, pentru a analiza...

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea termenelor de avizare a proiectelor de energie electrică
National marți, 10 martie 2026, 13:25

Roberta Metsola avertizează: Hărțuirea online afectează femeile

Într-o declarație pentru Radio Iași, oficialul european spune că, dincolo de cazurile grave de abuz pe internet, există și forme mai subtile de...

Roberta Metsola avertizează: Hărțuirea online afectează femeile
National marți, 10 martie 2026, 08:52

Încep înscrierile în clasa pregătitoare

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat aprobarea calendarului pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar...

Încep înscrierile în clasa pregătitoare