Connect with us

Evenimente

Produse alimentare traditionale

Târg de produse tradiţionale la Târgu Jiu.

Published

on

             Târgujienii pot să deguste și să cumpere produse alimentare tradiționale în cadrul unei piețe țărănești, deschisă până duminică în centrul municipiului Tg.Jiu. Este vorba de opt comercianți din toată țara care vând produse tradiționale, fără aditivi și alte substanțe nocive organismului, după cum susțin, dar și obiecte de artizanat. „Este a patra oară anul acesta când este organizată această piață, pentru că organizatorii au observat că cetățenii sunt atrași de aceste produse“, a declarat Lavinia Trușcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu. La târgul de produse tradiţionale pot fi achiziţionate şi obiecte de artizanat, nu numai alimentare.