Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Record istoric la BNR

Record istoric la BNR

Publicat de Cosmin Meca, 11 august 2015, 19:53

            Inflaţia a ajuns la un nou minim istoric în iulie. Datele prezentate astăzi de INS, confirmă estimările Băncii Naţionale. Preţurile de consum au fost mai mici cu aproape 1,7% în luna iulie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Faţă de iunie, reducerea a fost de 0,17 procente, dintre alimente, cele mai mari scăderi de preţuri înregistrându-se la categoria de legume şi conserve de legume, la cartofi şi la fructe proaspete. S-au scumpit, în schimb, citricele şi alte fructe meridionale şi ouăle. În cazul mărfurilor nealimentare s-au consemnat mici creşteri de preţuri, cu excepţia medicamentelor şi articolelor medicale, autoturismelor şi pieselor de schimb şi combustibililor, care s-au ieftinit uşor. Scumpiri mai importante au avut gazele, cu peste 11%. La categoria servicii preţurile au fost în iulie similare cu cele din luna precedentă, tarifele înregistrând uşoare scăderi la transportul aerian şi la telefonie, iar creşteri foarte mici la apă, canal, salubritate şi la categoria alte servicii. Specialiştii BNR anticipează că inclusiv datorită impactului măsurilor din Codul Fiscal, inflaţia va fi negativă în următoarele 9 luni, însă preţurile la numite produse pot înregistra creşteri lunare.

Prohibiția la pescuit, în atenția jandarmilor
National luni, 20 aprilie 2026, 10:48

Prohibiția la pescuit, în atenția jandarmilor

Respectarea perioadei de prohibiție reprezintă o responsabilitate comună pentru protejarea resurselor acvatice. În contextul instituirii...

Prohibiția la pescuit, în atenția jandarmilor
România rămâne pe primul loc în UE la mortalitatea rutieră, în 2026
National luni, 20 aprilie 2026, 09:05

România rămâne pe primul loc în UE la mortalitatea rutieră, în 2026

România continuă să ocupe primul loc în Uniunea Europeană la rata mortalității în urma accidentelor rutiere, potrivit celor mai recente...

România rămâne pe primul loc în UE la mortalitatea rutieră, în 2026
PSD decide dacă aruncă România în criză politică: vot crucial pentru viitorul Guvernului
National luni, 20 aprilie 2026, 08:28

PSD decide dacă aruncă România în criză politică: vot crucial pentru viitorul Guvernului

Partidul Social Democrat se află într-un moment decisiv, după ce liderii formațiunii au convocat un vot intern pentru retragerea sprijinului...

PSD decide dacă aruncă România în criză politică: vot crucial pentru viitorul Guvernului
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Cluj-Napoca cu ediția aniversară 25
National vineri, 17 aprilie 2026, 13:41

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Cluj-Napoca cu ediția aniversară 25

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția 25, va avea loc în perioada 22 – 26 aprilie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Cel mai...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Cluj-Napoca cu ediția aniversară 25
National vineri, 17 aprilie 2026, 10:28

Bucureşti FM împlineşte 36 de ani: ‘Nu numărăm anii – ni-i asumăm’

Trei decenii şi jumătate înseamnă mii de dimineţi în trafic, sute de ştiri care au contat, proiecte comunitare, conversaţii oneste şi...

Bucureşti FM împlineşte 36 de ani: ‘Nu numărăm anii – ni-i asumăm’
National vineri, 17 aprilie 2026, 10:04

Au început negocierile cu Pfizer, pentru convertirea datoriei pentru vaccinuri anti-COVID în medicamente inovatoare

”Discuţiile s-au desfăşurat într-un ton echilibrat, profesionist, axat pe identificarea unor soluţii concrete pentru România. Nu vorbim doar...

Au început negocierile cu Pfizer, pentru convertirea datoriei pentru vaccinuri anti-COVID în medicamente inovatoare
National vineri, 17 aprilie 2026, 09:10

17 aprilie – Izvorul Tămăduirii, ziua când se sfințesc apele

Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante zile din calendarul ortodox, fiind celebrată, în fiecare an, în vinerea din Săptămâna...

17 aprilie – Izvorul Tămăduirii, ziua când se sfințesc apele
National vineri, 17 aprilie 2026, 08:59

O dronă de război a pătruns în spațiul aerian românesc, în apropiere de Chilia Veche

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, sistemele de supraveghere au detectat două ținte aeriene, în zona de nord a brațului Chilia. Una...

O dronă de război a pătruns în spațiul aerian românesc, în apropiere de Chilia Veche