Connect with us

Evenimente

Astazi este ziua Limbii Romane!

Evenimentul zilei: ”Concertul limbii române”, pe treptele Teatrului Naţional din Bucureşti.

Published

on

                Astăzi este „Ziua Limbii Române”, instituită prin Legea nr. 53/2013. Iniţiatorii Legii au pornit de la ideea că limba unei naţiuni este un puternic instrument de păstrare a identităţii naţionale, cu atât mai mult cu cât, în prezent, există peste 10 milioane de etnici români ce trăiesc în afara graniţelor de stat ale României. Această zi poate fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de către alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific; manifestările au loc pentru a sprijini pe românii de acasă şi de pretutindeni în vederea conservării şi cultivării limbii române şi, prin aceasta, a valorilor identitare.
În Republica Moldova, din 1990, la 31 august este marcată sărbătoarea „Limba noastră” (la 31 august 1989 Parlamentul de la Chişinău a votat trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin); din 2006, la aceeaşi dată, este organizat în Bucureşti ”Concertul limbii române”, pe treptele Teatrului Naţional din Bucureşti.

ULTIMA ORĂ

Alegeri 202420 de minute ago

Agenda electorală: Alegeri europarlamentare

Candidatul Independent pentru Parlamentul European Silvestru Șoșoacă este de părere că, pentru combaterea traficului și consumului de droguri, este nevoie...

Alegeri 202437 de minute ago

Agenda electorală: Alegeri locale, 2 iunie

Candidata Alianței Dreapta Unită la funcția de Primar al Craiovei, Emilia Neagu,  s-a întâlnit, în această săptămână, cu locuitorii din...

photograph of moon photograph of moon
International3 ore ago

Sondă chineză aselenizează pe partea întunecată a Lunii, pentru prima oară în istorie

O sondă chineză a aselenizat pe partea întunecată a Lunii, de unde va încerca să să ia mostre de sol...

International3 ore ago

Autoritățile italiene continuă căutările pentru trei tineri români dispăruți într-un râu

Autorităţile italiene continuă să-i caute pe cei trei tineri de origine română, daţi dispăruţi după ce au fost luaţi de...

National4 ore ago

Scădere semnificativă a prețurilor la carburanți în România

Preţul mediu al unui litru de benzină a scăzut cu 4.4%, comparativ cu luna trecută, până la 7 lei şi...

National4 ore ago

Peste 30.000 de turiști pe litoralul românesc în acest weekend

Peste 30.000 de turişti sunt prezenţi în acest weekend pe litoralul românesc, gradul de ocupare a hotelurilor fiind de peste...

Regional20 de ore ago

„Copilăria, cea mai frumoasă poveste !” la Liceul „Matei Basarab” din Craiova.

Bun venit 1 Iunie, frumoasă zi, atât de iubită de copiii de pretutindeni ! Elevii ciclului primar şi gimnazial şi-au...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON