Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Austria urmeaza exemplul Germaniei – controale la frontiera

Austria urmeaza exemplul Germaniei – controale la frontiera

Publicat de Cosmin Meca, 16 septembrie 2015, 13:47

                Austria a introdus controale la frontieră, începând de astazi, urmând exemplul Germaniei, pentru a încerca să facă faţă zecilor de mii de imigranţi rămaşi pe teritoriul său, din cauza măsurii similare adoptate de autorităţile de la Berlin. În urmă cu o săptămână, cele două ţări au acţionat la unison, prin deschiderea graniţelor în faţa unui val de imigranţi, care au traversat Balcanii şi Ungaria, pentru a ajunge spre nordul Europei. Autorităţile austriece au subliniat că introducerea controalelor la frontiere va încetini, dar nu va opri afluxul de imigranţi.

„Controlul la graniţă ar trebui să fie un semnal important transmis lumii”, a declarat ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner. Controalele impuse de Germania, care astfel a suspendat sistemul de liberă circulaţie prin Europa, cunoscut drept zona Schengen, a cauzat anularea trenurilor dinspre Austria şi acumularea unui număr de aproape 1.400 de imigranţi, care aşteaptă în oraşul austriac de frontieră Salzburg. În provincia austriacă Burgenland, la graniţa cu Ungaria, controalele vamale au început. Un purtător de cuvânt al poliţiei de aici a precizat că nimeni nu va fi întors din drum, în urma inspecţiilor de la frontieră.

Summitul Trump–Xi se încheie cu prelungirea armistițiului comercial
International vineri, 25 septembrie 2026, 09:07

Summitul Trump–Xi se încheie cu prelungirea armistițiului comercial

Întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping s-a încheiat cu prelungirea armistițiului comercial dintre...

Summitul Trump–Xi se încheie cu prelungirea armistițiului comercial
CNN, MS NOW și Politico își recâștigă accesul la Casa Albă după intervenția instanței
International vineri, 25 septembrie 2026, 09:05

CNN, MS NOW și Politico își recâștigă accesul la Casa Albă după intervenția instanței

Casa Albă a restabilit accesul jurnaliștilor de la CNN, MS NOW și Politico după ce un judecător federal a blocat măsura prin care...

CNN, MS NOW și Politico își recâștigă accesul la Casa Albă după intervenția instanței
Prețul petrolului scade, dar atacurile asupra infrastructurii energetice mențin piața sub presiune
International vineri, 25 septembrie 2026, 09:03

Prețul petrolului scade, dar atacurile asupra infrastructurii energetice mențin piața sub presiune

Cotațiile petrolului au scăzut în primele tranzacții de vineri, pe fondul speranțelor că eforturile diplomatice ar putea reduce tensiunile...

Prețul petrolului scade, dar atacurile asupra infrastructurii energetice mențin piața sub presiune
Iranul critică presiunile americane de la tribuna ONU
International joi, 24 septembrie 2026, 09:05

Iranul critică presiunile americane de la tribuna ONU

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a folosit discursul susținut la Adunarea Generală a ONU pentru a critica presiunile exercitate de Statele...

Iranul critică presiunile americane de la tribuna ONU
International joi, 24 septembrie 2026, 09:01

Uraganul Polo a ajuns la categoria 5 în largul coastelor Mexicului

Uraganul Polo s-a intensificat până la categoria 5 deasupra Oceanului Pacific, cu viteze susținute ale vântului de aproximativ 260 km/h. Centrul...

Uraganul Polo a ajuns la categoria 5 în largul coastelor Mexicului
International joi, 24 septembrie 2026, 08:45

Alegeri parlamentare în Maroc: locurile de muncă și inegalitatea, în centrul campaniei

Alegătorii marocani au fost chemați la urne pentru desemnarea celor 395 de membri ai Parlamentului, într-o competiție la care participă 27 de...

Alegeri parlamentare în Maroc: locurile de muncă și inegalitatea, în centrul campaniei
International joi, 24 septembrie 2026, 08:41

CNN și Politico luptă în instanță pentru accesul la informații

Judecătorul federal Timothy Kelly și-a exprimat rezervele față de modul în care administrația americană a limitat accesul unor jurnaliști...

CNN și Politico luptă în instanță pentru accesul la informații
International joi, 24 septembrie 2026, 08:40

Donald Trump și Xi Jinping discută despre comerț și inteligență artificială

Președintele american Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping au programată la Beijing o reuniune la nivel înalt, în cadrul vizitei de stat...

Donald Trump și Xi Jinping discută despre comerț și inteligență artificială