Connect with us

Evenimente

Eveniment editorial la Craiova

Stelian Tănase lansează „Dracul şi Mumia” la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”din Craiova

Published

on

Scriitorul Stelian Tănase este invitatul „Întâlnirilor SpectActor”, eveniment organizat de Teatrul Naţional Craiova în luna octombrie. Cu acest prilej, Stelian Tănase va lansa romanul „Dracul şi Mumia”, publicat de Editura Trei. Evenimentul, moderat de scriitorul Nicolae Coande, va avea loc duminică, 18 octombrie, de la ora 11.00, în sala “Ion D. Sîrbu” a Teatrului Naţional Craiova. Stelian Tănase va susţine la Craiova şi conferinţa „Un secol urât şi scurt – secolul XX”. Întâlnirile „SpectActor” reprezintă un eveniment cultural iniţiat în anul 2009 de Teatrul Naţional Craiova. În cadrul acestuia sunt programate conferinţe şi discuţii cu publicul ale unor personalităţi din lumea culturală românească.
Dracul_si_Mumia_2

 

„Lenin a dispărut din Piaţa Roşie într-o noapte ploioasă de aprilie 1953. Dracul a deschis sarcofagul şi l-a tras de picioare…“ Aşa începe această pasionantă poveste relatată de patru beţivi şi plasată de autor în timpul Războiului Rece. Scena pe care se desfăşoară palpitanta acţiune este Europa – Moscova, Berlin, Paris, Viena, Praga. Este un policier clasic şi un roman de aventuri scris după toate regulile, dar mai ales un roman oniric, o parodie macabră şi adesea cinică. Este o pastişă scrisă cu o rară strălucire a stilului. Stelian Tănase este un continuator al lui Gogol şi Bulgakov, dar nu mai puţin al lui Celine şi Borges. Imaginaţia sa lucrează în aceste pagini la turaţie maximă pentru a oferi cititorului unul dintre cele mai surprinzătoare romane din literatura contemporană. Este dincolo de orice comedie neagră, un i! mens hohot de rîs pe seama „uitatului secol XX“. Sarcasmul autorului nu se opreşte în faţa niciunei statui sau prejudecăţi. O mitologie întreagă (Kafka, Lenin, Brecht, Freud, Tzara etc.) este demontată cu precizie de ceasornicar. Ce este „Dracul şi Mumia” ? Un roman care nu te lasă să dormi…

stelian_tanase_
Născut la 17 februarie 1952, în Bucureşti, Stelian Tănase este scriitor, eseist, istoric, politolog, publicist, scenarist, regizor, realizator de televiziune şi analist politic. În 1977 a absolvit Facultatea de Filosofie-Istorie a Universităţii din Bucureşti. Profesor universitar dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Stelian Tănase a fost o figură marcantă a societăţii civile româneşti în primii ani postdecembrişti, primul preşedinte al Grupului de Dialog Social (GDS), redactor şef al „Revistei 22”, fondator (alături de Dan Pavel) al primei reviste de ştiinţe politice din perioada postcomunistă, „Sfera Politicii”. A fost vicepreşedinte al PAC, 1991, deputat în Parlamentul României din partea Convenţiei Democratic! e (1992-1996), preşedinte al Societăţii Române de Televiziune (2013-2015). De acelaşi autor, la Editura Trei, au mai aparut: „Moartea unui dansator de tango” (2011), „Skepsis” (2012) şi „Maestro” (2014).

ULTIMA ORĂ

International7 ore ago

Putin depune jurământul pentru al cincilea mandat

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a depus astăzi jurământul pentru un nou mandat de șase ani în fruntea țării. Este pentru...

National7 ore ago

Provocări în mobilitatea resurselor umane: Studiu Ernst&Young

Trei din patru companii nu reuşesc să gestioneze în mod eficient mobilitatea resurselor umane, pe fondul creşterii vertiginoase a cererii...

National8 ore ago

Scădere semnificativă a infracțiunilor și a accidentelor înregistrate în perioada de Minivacanță de 1 Mai și de Paște, conform bilanțului MAI

Oamenii legii au constatat o scădere a numărului de probleme înregistrate anul acesta în perioada minivacanţei de 1 Mai şi...

National8 ore ago

Litoralul românesc: Prețuri echilibrate și provocări cu forța de muncă în sezonul estival

Prețurile pe litoral românesc în acest început de sezon sunt echilibrate pentru toate buzunarele, spune George Mândilă, președinte al organizației...

Regional8 ore ago

Cupa Municipiului Târgu Jiu – Etapa I a Campionatului Național de Rallycross

În perioada 11-12 mai, Târgu Jiu va găzdui etapa I din prestigiosul Campionat Național de Rallycross – Cupa Municipiului Târgu...

Regional8 ore ago

Târgu Jiu: Se inaugurează Parcul de la Narcise

Autoritățile locale pregătesc o inaugurare de excepție pentru noul parc din zona Narcise din Târgu Jiu, programată în acest weekend....

Regional8 ore ago

ExpoFlora Craiova 2024

Primăria Craiova vă invită să participați la evenimentul special „ExpoFlora Craiova 2024”, organizat în cadrul Zilelor Municipiului Craiova. Expoziția cu...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON