Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

A murit textierul, scriitorul si poetul Aurel Storin

A murit textierul, scriitorul si poetul Aurel Storin

Publicat de Cosmin Meca, 9 noiembrie 2015, 11:54

Textierul, poetul şi scriitorul Aurel Storin, autorul şlagărelor ‘Lalele, lalele’ şi ‘Să mori de dragoste rănită’, s-a stins din viaţă sâmbătă dimineaţa, potrivit unui comunicat de presă al Teatrului de Revistă Constantin Tănase remis duminică presei.

‘Sâmbătă dis-de-dimineaţă dr. Aurel Storin, binecunoscutul textier (cine nu a fredonat măcar odată ‘Lalele, Lalele’), scriitor (ultima sa carte ‘Stela şi Arşinel. O pereche fără pereche’ – editura Allfa a fost lansată în primăvara acestui an) şi fost secretar literar artistic al Teatrului de Revistă ‘Constantin Tănase’ a trecut în nefiinţă. Din acest moment revista românească, dar şi peisajul cultural-artistic şi muzical au devenit mai sărace’, menţionează sursa citată.

Directorul Teatrului de Revistă ‘Constantin Tănase’, Alexandru Arşinel a spus că bunul său prieten Aurel Storin a luptat mereu pentru a păstra eleganţa şi frumuseţea revistei româneşti, prin textele sale şi cărţile pe care le-a scris.

Aurel Storin s-a născut la Bucureşti, pe 12 ianuarie 1937. Între 1955-1959 a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Aurel Storin a scris textele a peste 400 de melodii, marea majoritate devenite şlagăre, premiate la festivaluri şi fredonate de-a lungul timpului şi până astăzi de toată lumea.

A colaborat ca textier cu toţi marii compozitori de muzică uşoară care, la rândul lor, au încredinţat creaţiile devenite imediat şlagăre unor nume care nu mai au nevoie de nici o prezentare, precum Luigi Ionescu (‘Lalele, lalele’ de Temistocle Popa), Angela Similea (‘Să mori din dragoste rănită’ de Marcel Dragomir, ‘Mă gândesc la dumneata’ de Edmond Deda), Aura Urziceanu (‘Mai rămâi şi nu pleca’ de Marcel Dragomir), Margareta Pâslaru (‘Cu tine’ de V. Veselovski – Premiul Radioteleviziunii 1965, ‘Liniştea mea’ de Gelu Solomonescu), Margareta Pâslaru şi Marina Voica (‘Balada’ de Radu Şerban), Dan Spătaru (‘Prietene’ de Temistocle Popa), Aurelian Andreescu (‘Te-ai schimbat’ de Petre Mihăescu), Mădălina Manole (‘Fără dragostea ta’, ‘Vino, dragoste’, ‘Marea, cât dragostea noastră’ de Şerban Georgescu), Mirabela Dauer (‘Să ştii că nu e adevărat’ de Horia Moculescu, ‘Dacă nu erai tu’ de Jolt Kerestely), Corina Chiriac (‘Vino, iubire înapoi’ de Ion Cristinoiu, ‘Parfumul străzilor’ de Radu Şerban, ‘Serenadă’ de Mircea Chiriac, ‘Şi ieri şi azi şi mâine’ de Horia Moculescu, în duet), Carmen Rădulescu (‘Nu mai ştiu ce să cred’ de George Grigoriu, ‘Acasă’ de Dan Ardelean).

Din aprilie 1960 până în 2007 a fost secretar literar al Teatrului de Revistă ‘Constantin Tănase’. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al UNITER, dar şi redactor-şef al revistei ‘Realitatea evreiască’, publicaţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. A scris versuri, proză, piese de teatru, eseuri, în publicaţii precum ‘Viaţa românească’, ‘România literară’, ‘Luceafărul’, ‘Adevărul’, ‘Realitatea evreiască’, etc.

În 2007 a fost distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Raport belgian: nivelul mării la Ostende a crescut cu aproape 24 de centimetri
Fapt divers miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:54

Raport belgian: nivelul mării la Ostende a crescut cu aproape 24 de centimetri

Evaluarea CERAC analizează efectele cumulate ale schimbărilor climatice și activităților umane asupra Mării...

Raport belgian: nivelul mării la Ostende a crescut cu aproape 24 de centimetri
INSAIT deschide la Sofia o direcție de cercetare pentru medicamente asistate de AI
Fapt divers miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:51

INSAIT deschide la Sofia o direcție de cercetare pentru medicamente asistate de AI

Programul va fi condus de Aleksandrina Goeva și va combina inteligența artificială, matematica și...

INSAIT deschide la Sofia o direcție de cercetare pentru medicamente asistate de AI
Cum învață creierul să prefere un gust: un studiu urmărește legătura cu intestinul
Fapt divers miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:48

Cum învață creierul să prefere un gust: un studiu urmărește legătura cu intestinul

Cercetătorii au identificat un circuit dopaminergic implicat în asocierea aromelor cu valoarea nutritivă a...

Cum învață creierul să prefere un gust: un studiu urmărește legătura cu intestinul
Hubble surprinde în lumină vizibilă „Coada pisicii” din jurul stelei Beta Pictoris
Fapt divers miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:45

Hubble surprinde în lumină vizibilă „Coada pisicii” din jurul stelei Beta Pictoris

Norul de praf ar putea proveni dintr-o coliziune între corpuri mari. Originea sa rămâne o ipoteză...

Hubble surprinde în lumină vizibilă „Coada pisicii” din jurul stelei Beta Pictoris
Fapt divers miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:42

OLTENIA TECHFEST aduce la Târgu Jiu proiecte de cercetare și soluții pentru firme

Forumul organizat de Universitatea „Constantin Brâncuși” are loc joi și vineri, la stadionul...

OLTENIA TECHFEST aduce la Târgu Jiu proiecte de cercetare și soluții pentru firme
Fapt divers marți, 10 noiembrie 2026, 09:34

Țestoasele pieloase au fost observate cuibărind pe alte plaje din Ecuador

Cercetătorii urmăresc schimbarea locurilor de cuibărit în contextul încălzirii unor ape din...

Țestoasele pieloase au fost observate cuibărind pe alte plaje din Ecuador
Fapt divers marți, 10 noiembrie 2026, 09:32

Monedele din cupru schimbă imaginea economiei unui regat anglo-saxon

Un studiu examinează de ce au fost emise monede din cupru într-un context în care exista și argint...

Monedele din cupru schimbă imaginea economiei unui regat anglo-saxon
Fapt divers marți, 10 noiembrie 2026, 09:30

Păsările răpitoare oferă o explicație pentru miile de oase de broască găsite într-un șanț roman

Urmele identificate pe oase sugerează că broaștele au fost mâncate înainte ca resturile să se...

Păsările răpitoare oferă o explicație pentru miile de oase de broască găsite într-un șanț roman