Connect with us

Fapt divers

Membrii trupei Cargo, decorati de Klaus Iohannis

Cei şapte membri ai trupei au primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.

Published

on

Membrii trupei Cargo au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis, pentru activitatea lor. Cei şapte membri ai trupei au primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.

Decoraţia vine cu prilejul marcării celor 30 de ani de existenţă a formaţiei. Ei au fost decoraţi de preşedintele Iohannis pentru contribuţia deosebită la promovarea muzicii rock în România şi îmbogăţirea patrimoniului acestui gen muzical.

„În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 7 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, având în vedere propunerea ministrului culturii,cu prilejul aniversării a 30 de ani de existenţă a formaţiei Cargo, pentru contribuţia deosebită la promovarea muzicii rock în România şi îmbogăţirea patrimoniului acestui gen muzical, pentru remarcabilele interpretări muzicale, Preşedintele României decretează: ARTICOL UNIC – Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria B “Muzica”: Adrian Armand Bărar (Adi Bărar); Adrian Gabriel Igrişan (Adi Baciu Igrişan); – Octavian Pilan (Tavi Pilan); – Ionuţ Rovin Cărja (lonuţ Cârja); – Florin Iuliu Barbu (Florin Barbu); – Cătălin Richard Pulpă (Rici); – Cosmin Petru Nicoară“, se arată în decretul nr. 919 din 1 decembrie 2015 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural.