Connect with us

Evenimente

DN6 Alexandria-Craiova va fi reabilitat cu bani europeni

Comisarul european Corina Cretu: „Durata transportului se va reduce o treime”.

Published

on

Comisia Europeană a aprobat astăzi, 15 decembrie 2015, fazarea proiectului „Reabilitarea DN6 Alexandria – Craiova”.

CE a aprobat fazarea proiectului „Reabilitarea DN6 Alexandria – Craiova”, ceea va permite
finalizarea lucrărilor prin asigurarea cofinanțării primei etape din fondurile disponibile pentru 2007-2013, în timp ce faza a II-a va fi cofinanțată în perioada 2014-2020.
Proiectul prevede reabilitarea, în total, a 127 de kilometri de drum național. 75% din lucrări urmează să fie realizate în prima fază, cofinanțarea europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, fiind de 47,4 milioane de euro. Valoarea totală a proiectului este de 156,9 milioane de euro.

cretuLa semnarea deciziei privind aprobarea fazării acestui proiect major de infrastructură din România, Corina Crețu a declarat: „La finalizarea lucrărilor de reabilitare a drumului național care leagă orașele Craiova și Alexandria, cei peste 1,6 milioane de locuitori din județele Dolj, Olt și Teleorman vor avea condiții mai bune și mai sigure de transport. Durata transportului între cele două orașe se va reduce cu o treime, astfel că locuitorii din Craiova şi Alexandria, ca şi alţi transportatori, vor putea să parcurgă această distanță în circa 100 de minute. Conform proiectului, lucrările de reabilitare a acestui drum național urmează să fie finalizate până la 30 octombrie 2017.”
Cererea de fazare a proiectului major de infrastructură ”Reabilitarea DN6 Alexandria – Craiova” a fost trimisă de autoritățile române la 30 septembrie 2015.

ULTIMA ORĂ

International10 ore ago

Putin depune jurământul pentru al cincilea mandat

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a depus astăzi jurământul pentru un nou mandat de șase ani în fruntea țării. Este pentru...

National10 ore ago

Provocări în mobilitatea resurselor umane: Studiu Ernst&Young

Trei din patru companii nu reuşesc să gestioneze în mod eficient mobilitatea resurselor umane, pe fondul creşterii vertiginoase a cererii...

National11 ore ago

Scădere semnificativă a infracțiunilor și a accidentelor înregistrate în perioada de Minivacanță de 1 Mai și de Paște, conform bilanțului MAI

Oamenii legii au constatat o scădere a numărului de probleme înregistrate anul acesta în perioada minivacanţei de 1 Mai şi...

National11 ore ago

Litoralul românesc: Prețuri echilibrate și provocări cu forța de muncă în sezonul estival

Prețurile pe litoral românesc în acest început de sezon sunt echilibrate pentru toate buzunarele, spune George Mândilă, președinte al organizației...

Regional11 ore ago

Cupa Municipiului Târgu Jiu – Etapa I a Campionatului Național de Rallycross

În perioada 11-12 mai, Târgu Jiu va găzdui etapa I din prestigiosul Campionat Național de Rallycross – Cupa Municipiului Târgu...

Regional11 ore ago

Târgu Jiu: Se inaugurează Parcul de la Narcise

Autoritățile locale pregătesc o inaugurare de excepție pentru noul parc din zona Narcise din Târgu Jiu, programată în acest weekend....

Regional11 ore ago

ExpoFlora Craiova 2024

Primăria Craiova vă invită să participați la evenimentul special „ExpoFlora Craiova 2024”, organizat în cadrul Zilelor Municipiului Craiova. Expoziția cu...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON