Connect with us

Info Trafic

Ninsoare mai blanda, dar cu aceleasi probleme

Traficul rutier, feroviar si aerian se desfasoara in conditii de iarna, iar momentan niciun segment de drum nu este inchis.

Published

on

                    Aria ninsorilor a început să se restrângă, iar stratul de zăpadă depus nu a dus ca în alţi ani la închiderea unor sectoare de autostradă sau drum naţional. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar poliţiştii recomandă cu insistenţă adaptarea vitezei şi a modului de şofat. Circulă în condiţii de iarnă şi trenurile – patru garnituri au avut întârzieri semnificative şi o alta a fost anulată. În Gara de Nord din Bucureşti unele trenuri ajung şi cu trei ore întârziere. CFR le recomandă pasagerilor să apeleze telefonic gara din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care vor să călătorească. Informaţii în timp real despre situaţia circulaţiei trenurilor pot fi găsite pe site-ul cfr.ro. CFR Călători menţionează că pasagerii pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor în eventualitatea că vor fi curse anulate.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, însă nici o cursă nu este anulată. Unele zboruri pot avea întârzieri de aproximativ treizeci de minute la decolare determinate de degivrarea aeronavelor.