Povestile celei mai crunte ierni din Romania secolului XX

Publicat de Cosmin Meca, 19 ianuarie 2016, 14:29 / actualizat: 19 ianuarie 2016, 19:15

În 1929, din cauza zăpezii şi a viscolului s-au amânat alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Oamenii au murit de frig în case, în trenuri sau pe drumuri. La Marele Viscol din 1954, oamenii au săpat tuneluri pe sub zăpadă ca să iasă din case.

În ultimul secol, România s-a confruntat cu ierni atât de teribile încât activitatea din întreaga ţară a fost paralizată complet, vreme de zile bune, iar oamenii au murit de frig, într-un ger cumplit. Zăpezile de astăzi sunt o manifestare timidă faţă de iernile complite care au lovit România în 1929, 1942, 1954 sau 1967.  

„Mulţi mecanici s-au îmbolnăvit, au degerat şi sunt internaţi în spitale, cei mai mulţi fiind de la Bucureşti”, relata Gazeta Transilvaniei în 11 februarie 1929 despre iarna teribilă care se abătuse asupra întregii ţări. În februarie 1929, în Bucureşti se înregistraseră -24 de grade Celsius. Cea mai scăzut temperatură din acel an a fost în Ţara Bârsei unde termometrele au indicat -38,5 grade Celsius. La Constanţa, oraş lovit de un ger năprasnic în februarie 1929, vapoarele au fost prinse în gheţuri. Ţărmurile Mării Negre au îngheţat, multe vase s-au rătăcit şi au suferit avarii din cauza mării îngheţate.

Alegerile din 1929 au fost  amânate din cauza viscolului  

Multe zile, din cauza nămeţilor, activitatea a fost paralizată. În februarie 1929, şcolile au fost închise aproape o săptămână. „Din cauza gerului puternic şi a viscolului care durează de prea multă vreme, împiedicînd mersul şcoalelor şi consumînd tot materialul aprovizionat, se închid toate şcoalele primare şi secundare din întreaga ţară pînă duminecă 17 februarie pentru a aştepta pînă atunci o schimbare a vremei”, scriau ziarele din februarie 1929. Tot din cauza nămeţilor, activitatea de încorporare a recruţilor a fost amânată. În lipsa căldurii din locuinţe, oamenii au murit îngheţaţi în case, în trenuri sau pe drumuri. Statisticile din februarie 1929 arată că sute de români din Vechiul Regat şi-au pierdut viaţa din cauza frigului.

Într-un singur oraş, la Buzău, în februarie 1929, a fost găsită o familie moartă în casă de frig. „Mamă, tată şi 12 copii au căzut pradă morţii din cauza puternicului ger“, scria presa vremii. În oraşul Câmpina a murit de frig, în aceeaşi lună, o întreagă şatră de ţigani pe care iarna îi prinsese în corturi.    Pentru că gerul şi zăpezile uriaşe au picat fix în perioada în care erau programate alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, iar oamenii nu se puteau deplasa, scrutinul a fost amânat. Alegerile parţiale pentru Cameră şi Senat, fixate pentru data de 20 februarie, au fost amînate pentru data 17 aprilie. Poşta şi Telecomunicaţiile nu au funcţionat mai bine de o săptămână, cât a durat cel mai năpraznic ger.  

O altă iarnă care a ucis oamenii sa abătut asupra României în 1942. Frigul şi zăpezile abundente au afectat în acel an nu doar România, ci întreaga Europă. Recordul de ger a fost la Braşov, unde termometrele au indicat -38,5 grade Celsius. Şi în Bucureşti, gerul a fost cumplit, la staţia din Băneasa înregistrându-se -32,2 grade Celsius.  

Marele Viscol  

Iarnă rămasă în istorie sub denumirea de Marele Viscol s-a abătut asupra românilor în 1954. O cantitate impresionantă de precipitaţii, fără precedent în România, a căzut peste multe regiuni din ţară. Coşmarul alb s-a declanşat în dimineaţa zilei de 3 februarie 1954. „Văzduhul e un infern, ninge, viscoleşte. Străzile sunt înfundate, vijelia zguduie pereţii!“, scria în februarie, în jurnalul său, scriitorul Pericle Marinescu. Odată cu ninsoarea a început şi viscolul. Statisticile vorbesc despre un vânt care sufla cu 126 kilometri pe oră în Bucureşti şi în zona de sud-est ţării. Numai în ziua de 3 februarie, în Bucureşti au căzut ninsori de 115 l/mp de zăpadă. În toată zona de sud-est a României s-au format nămeţi de 5 metri. 

Zăpada a paralizat toată activitatea. Circulaţia tramvaielor a fost oprită în capitală. Mulţi bucureşteni au rămas blocaţi în case. După ziua de 3 februarie, când ţara era acoperită de zăpadă, Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române a transmis un comunicat prin radio, prin care erau chemaţi la deszăpezire toţi cetăţenii capabili de muncă.  Partidul le-a amintit românilor că erau „datori să participe la lucrările de deszăpezire şi de aprovizionare cu alimente a populaţiei”.

Deszăpezire cu tancurile

De frică să nu moară de frig şi de foame, blocaţi în case, oamenii au ieşit la deszăpezire. Au săpat tunele prin zăpadă, au încărcat omătul în căruţe şi l-au aruncat în Dâmboviţa. Deszăpezirea s-a făcut după reguli bine stabilite: „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întâi pe partea cu cele două linii de transport şi câte un metru în plus, pe stânga şi pe dreapta”. Tancurile armatei au fost scoase şi ele pe străzi pentru a ajuta la deszăpezire şi la transportarea alimentelor către oamenii care nu îşi puteau părăsi locuineţe. Multe tramvaie au rămas blocate în zăpadă.  Militarii au lucrat zile întregi la deszăpezire. În Bucureşti au fost aduse maşini speciale de deszăpezire fabricate în URSS. Coşmarul Marelui Viscol a durat câteva săptămâni, deoarece după ninsoare a venit un ger năpraznic. După ce viscolul a trecut, sub troiene au fost găsite maşini strivite de tancurile care lucraseră la deszăpezire. O altă iarnă grea a venit peste români în 1966-1967. A început să ningă în noaptea de Revelion a anului 1966 şi ninsorile au continuat câteva zile. Zăpada a ajuns atunci la 3 metri şi oamenii au ieşit din case făcând tuneluri pe sub zăpadă. Tramvaiele au rămas blocate între nămeţi şi, abia după ce populaţia s-a mobilizat şi a ieşit la deszăpezire, au fost repornite maşinile.

sursa: adevarul