Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Volum dedicat Regelui Carol I si Reginei Elisabeta, prezentat de Andrei Plesu

Volum dedicat Regelui Carol I si Reginei Elisabeta, prezentat de Andrei Plesu
Foto: Andrei Plesu tine cu discurs cu ocazia lansarii cartii "Din vorba in vorba" (23 de ani de intrebari si raspunsuri), la Libraria Bizantina, in Bucuresti, miercuri, 11 decembrie 2013 . DIANA ZAHARIA / MEDIAFAX FOTO

Publicat de Cosmin Meca, 19 ianuarie 2016, 17:00

Volumul „Regalitatea şi Marea”, semnat de Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanţa, va fi lansat marţi, la ora 18.00, în Salonul Cerchez al Muzeului Naţional Cotroceni, şi va fi prezentat de scriitorul Andrei Pleşu şi Anca Ivaşcu, redactor-şef al Editurii Monitorul Oficial.

Muzeul Naţional Cotroceni, în colaborare cu Muzeul de Artă Constanţa şi Editura Monitorul Oficial, organizează marţi, ora 18.00, în Salonul Cerchez, lansarea albumului „Regalitatea şi Marea”, semnat de Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanţa.

Potrivit autoarei, volumul se referă exclusiv la regele Carol I şi regina Elisabeta şi se concentrează în jurul proiectului regelui de a moderniza Dobrogea şi, implicit, Constanţa. „Am pornit de la ideea că revenirea Dobrogei la patria mamă a fost foarte dorită de Carol I, care considera că este foarte important ca ţara să aibă ieşire la mare. Vorbesc, în acest volum, despre tot ce s-a întâmplat în Constanţa, în Dobrogea, din punct de vedere al investiţiilor, prin deciziile Regelui, ale Guvernului şi ale prefecţilor care s-au succedat: catedrala, Moscheea Carol I, faleza, Cuibul Reginei. Cu alte cuvinte, despre planurile lui Carol I legate de dezvoltarea şi de sincronizarea Constanţei, a Dobrogei cu valorile europene”, a spus Doina Păuleanu.

Potrivit organizatorilor, de-a lungul timpului, Muzeul Naţional Cotroceni a organizat expoziţii având ca subiect viaţa şi activitatea regelui Carol I, reginei Elisabeta, regelui Ferdinand I şi reginei Maria, personalităţi ale căror nume sunt legate de istoria Cotrocenilor.

sursa: Mediafax

Noul ministrul al Educației susține fiscalizarea meditațiilor
National luni, 26 octombrie 2026, 09:58

Noul ministrul al Educației susține fiscalizarea meditațiilor

Noul ministru al Educației consideră că meditațiile trebuie fiscalizate și că amploarea acestui fenomen indică probleme ale școlii...

Noul ministrul al Educației susține fiscalizarea meditațiilor
Proiectul ”Noua Casă”, cu avans de 5% pentru tineri, pe agenda Senatului
National luni, 26 octombrie 2026, 09:46

Proiectul ”Noua Casă”, cu avans de 5% pentru tineri, pe agenda Senatului

Iniţiativa legislativă, care prevede că tinerii sub 35 de ani pot cumpăra locuinţe prin programul „Noua Casă”, cu un avans de numai 5%,...

Proiectul ”Noua Casă”, cu avans de 5% pentru tineri, pe agenda Senatului
Prima rectificare bugetară, în atenția executivului condus de Luca Niculescu
National luni, 26 octombrie 2026, 09:33

Prima rectificare bugetară, în atenția executivului condus de Luca Niculescu

Guvernul Luca Niculescu se pregătește să facă prima rectificare bugetară din an, dedicată în special domeniului sănătății. Aceasta va...

Prima rectificare bugetară, în atenția executivului condus de Luca Niculescu
Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
National luni, 26 octombrie 2026, 09:26

Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, martir creştin din secolul al IV-lea. La Bucureşti, pe Dealul...

Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
National vineri, 23 octombrie 2026, 17:30

Fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut. El este acuzat de viol și agresiune sexuală

Informația reținerii lui Alexandru Toader a fost publicată de site-ul dezvăluirea.ro. Apoi ea a fost confirmată printr-un comunicat al...

Fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut. El este acuzat de viol și agresiune sexuală
National vineri, 23 octombrie 2026, 14:59

Ninge din nou pe Transfăgărășan

Ninge din nou pe Transfăgărășan. Drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire și cu materiale antiderapante pentru curățarea carosabilului,...

Ninge din nou pe Transfăgărășan
National vineri, 23 octombrie 2026, 14:05

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare

La bord se aflau 13 marinari, ucraineni și azeri. Până acum, salvatorii au recuperat nouă persoane în viață și trupul neînsuflețit al unui...

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
National vineri, 23 octombrie 2026, 13:48

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel a desființat în totalitate încheierea contestată și, rejudecând cauza, a respins solicitarea lui Georgescu. „Respinge ca...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv