Connect with us

Evenimente

Plan roșu de intervenție in Prahova!

5 persoane și-au pierdut viața, iar alte 28 au fost transportate la spital după ce un autocar a intrat in coliziune cu o autobasculantă.

Published

on

Cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte 28 au fost transportate la spital după ce un autocar în care se aflau 33 de oameni a intrat în coliziune, pe DN 1, la Strejnic, cu o autobasculantă încărcată cu nisip, din primele cercetări reieșind că de vină pentru producerea accidentului ar fi șoferul autocarului.

Printre cei decedați se află și șoferul autocarului.

Potrivit Centrului Infotrafic al Inspectoratului General al Poliției Române, traficul rutier a fost reluat pe sensul de mers Brașov — București al DN1—Centura de Vest a municipiului Ploiești, care a fost închis pentru a da posibilitatea autospecialelor sa intervină.

Circulația rămâne întreruptă pe sensul de mers București — Brașov, în zona Strejnic, din cauza acestui accident, șoferii putând folosi ca rută ocolitoare Centura de Est a municipiului Ploiești.

Autoturismele pot circula și prin centrul municipiului Ploiești, însă Infotrafic atenționează ca este aglomerație.