Connect with us

National

„Nu agresaţi cadrele medicale”

85% din cadrele medicale sunt agresate verbal la locul de muncă, iar peste 10% fizic.

Published

on

Federaţia SANITAS prezintă, astăzi, un set de propuneri care să ducă la încetarea agresării personalului medical. Ideile au fost colectate în cadrul campaniei „Nu agresaţi cadrele medicale”, care s-a desfăşurat, de la sfârşitul lunii ianuarie, în Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Buzău, Iaşi, Constanţa şi Târgu-Mureş.

Scopul principal al campaniei este adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical şi care să descurajeze violenţa de orice natură. Potrivit unui studiu realizat de Colegiul Medicilor Bucureşti, aproximativ 85% din cadrele medicale sunt agresate verbal la locul de muncă, iar peste 10% fizic, dar foarte puţine depun plângeri.

 

ULTIMA ORĂ

Regional2 ore ago

Tradițiile Pascale în Oltenia: Obiceiuri străvechi și respect pentru sărbătoare

Sărbătoarea Paștelui în Oltenia este însoțită de obiceiuri vechi, care sunt adânc înrădăcinate în credința și tradițiile locale. În această...

Sport2 ore ago

Lupta strânsă pentru locurile europene în Liga 1: CS Universitatea Craiova, CFR Cluj și Farul își dispută pozițiile în play-off

În play-off-ul Ligii 1 din fotbalul românesc, trei echipe sunt hotărâte să-și asigure locurile europene, iar fiecare punct este crucial...

midwife holding newborn babys legs midwife holding newborn babys legs
International2 ore ago

5 mai – Ziua Internațională a Moașelor

La 5 mai, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Internațională a Moașelor, o recunoaștere globală a contribuției semnificative a acestora...

International2 ore ago

Slănic Prahova: Lucrările de umplere cu pietriş a gropii, finalizate

Autorităţile monitorizează în permanenţă situaţia de la Slănic Prahova unde o stradă s-a prăbuşit, săptămâna trecută, şi s-a format un...

National3 ore ago

Sărbătoarea Paștelui modifică programul serviciilor medicale în întreaga țară

Zilele acestea, cei bolnavi sau care întâmpină probleme de sănătate vor putea să apeleze doar la serviciile de urgență, ambulanță...

International3 ore ago

Creştinii români sărbătoresc Învierea Domnului în Italia

În Noaptea de Înviere, bisericile ortodoxe şi greco-catolice româneşti din Italia au fost pline de credincioşi adunaţi pentru a marca...

lighted candles lighted candles
National3 ore ago

Creştinii ortodocşi, greco-catolici şi neoprotestanţi sărbătoresc Învierea Domnului

Creştinii ortodocşi, greco-catolici şi neoprotestanţi sunt astăzi în prima zi de Paşti, cea mai mare sărbătoare a creştinismului. Credincioşii au...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON