O carte a lui Mircea Cartarescu, arsa dupa ce acesta a aparut in videoclipul „Despre smerenie” al trupei Taxi
Publicat de Cosmin Meca, 11 aprilie 2016, 14:33
Scriitorul Mircea Cărtărescu a distribuit, duminică, pe pagina sa de Facebook, un videoclip încărcat pe Youtube de către un utilizator nemulțumit, în semn de protest. Protestatarul s-a filmat în timp ce a dat foc cărții „Frumoasele străine”, ca urmare a apariției scriitorului în videoclipul piesei „Despre smerenie”, semnată de trupa Taxi: „În semn de protest față de melodia trupei Taxi, în care Cărtărescu a fost prezent, i-am ars cartea!”
„Nu e frumos să dai foc unei cărți în nici o împrejurare, dar e mare tristețe s-o faci în urma unui cântec din care n-ai înțeles nimic…”, este mesajul pe care Mircea Cărtărescu l-a însoțit videoclipului distribuit. Prietenii și fanii și-au exprimat regretul în comentarii, iar la câteva minute au și descoperit autorul faptei, a cărui identitate au dezvăluit-o alături de o fotografie cu el.
Videoclipul a fost, între timp, șters de pe Youtube, dar scriitorul a revenit astăzi cu un alt mesaj la adresa „protestatarului”:
Dragii mei, apelez din nou la rațiune, cu speranța că totuși mai există așa ceva la noi. Clipul formației ”Taxi” nu e în realitate nici un manifest, nici un atac la Catedrala Mântuirii Neamului, nici o teză de doctorat. E doar o poezie cântată. Clipul nu cere oprirea lucrărilor la catedrală și nu jignește credința nimănui. Nu e o poziționare atee, cei pe care-i cunosc dintre participanți sunt creștini ortodocși, ca și mine. În clip e vorba de un om care-l caută pe Dumnezeu. Nu-l găsește în Catedrală din cauza spațiilor prea largi, dar îl vede imediat într-o biserică mică. E o metaforă, nu o dispută ideologică și nici o lucrare de istoria religiilor sau de geo-politică gen Huntington. Lemnul și spațiile mici nu trebuie luate literal, ele sunt simbolul intimității actului de credință. De fapt, toate acestea există în textul cântecului, dar cei care s-au inflamat nu le-au observat. Dumnezeu există și în catedrală, cum există pretutindeni, spune cântecul în mod expres și literal. Pe scurt, eu am participat la un eveniment estetic, cu un mesaj poetic (ambiguu prin excelență) și nu la unul tăios ideologic. În ceea ce mă privește, o altă perspectivă nu mă interesează. Războiul iscat din senin și prostește din neînțelegerea unui poem cântat nu e războiul meu. Eu nu urăsc nimic altceva decât ura (cum cânta Bob Dylan).
Sociologii vor avea mult de lucru să explice enorma discrepanță dintre un mesaj ambiguu și understated al unui cântecel și masiva overreaction pe care a provocat-o. După mine, asta arată că ne scăldăm în ape foarte tulburi, din care-ar putea ieși oricând o fantomă a trecutului.
