Colegiu reînființat în Craiova
Publicat de Liviu Goga, 21 aprilie 2016, 17:20
Vești bune pentru cei care doresc să urmeze o carieră militară. Colegiul Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu” din Craiova a fost reînființat. Prin această măsură, Ministerul Apărării Naţionale a suplimentat numărul de locuri pentru colegiile militare pentru anul de învăţământ 2016 – 2017 cu 100 de locuri pentru băieţi şi 20 pentru fete. Centrul Militar Judeţean Gorj informează elevii de clasa a VIII-a că mai pot să se înscrie şi să finalizeze dosarul de candidat pentru Colegiul Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu” până pe 1 mai. După susţinerea probelor de selecţie, testarea psihologică, verificarea capacităţii motrice şi interviul de evaluare, în Centrele Zonale de Selecţie şi Orientare, candidaţii care sunt declaraţi ,,admis” vor susţine testul grilă de verificare a cunoştinţelor la limba română şi matematică.