Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Despre Targul de carte Gaudeamus, la conferinta Radio Asia 2016

Despre Targul de carte Gaudeamus, la conferinta Radio Asia 2016

Publicat de Cosmin Meca, 27 aprilie 2016, 15:20 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:24

Ovidiu Miculescu: A fost drum lung din România până la Beijing, dar sunt printre prieteni şi printre colegi. Şi, desigur, din România parvine un semnal spre India, Hong Kong, China sau… Kuala Lumpur, în mai puţin de o secundă.

Aşadar, suntem împreună şi vă mulţumesc pentru această ocazie. Aş vrea să spun câteva cuvinte despre a asculta şi a citi, pentru că un serviciu public, un serviciu public de presă trebuie să ţină cont de implicaţiile culturale – şi vom căuta o cale, vom încerca şi vom dezvolta foarte mult pe acest drum.

În primul rând, aş dori să transmit tututor de aici cele mai calde urări şi bucuria de a participa la Radio-Asia Conference.

Târgul Gaudeamus este singurul eveniment literar din lume organizat de către un radiou public, şi el a devenit un puternic brand, reprezentând cel mai important eveniment de pe piaţa editorială din România în termeni de audienţă, expozanţi şi public, conţinut, interconectare şi afaceri.

Este vorba despre un dialog între carte şi radio, dialog care s-a dezvoltat de-a lungul a 22 ediţii, care a produs nu doar evenimente importante din Bucureşti în fiecare noiembrie, ci şi un şir de târguri de carte în toată ţara: în Craiova, Cluj, Timişoara, oraşe universitare ale României, într-un format original, prin târguri ale cărţii itinerante, precum Caravana Gaudeamus.

Este vorba despre o serie de târguri ale cărţii, organizate în câteva dintre marile oraşe ale României, care au şi staţii regionale Radio România.

Proiecte legate de acest târg şi care se desfăşoară pe parcursul anului, ajungând la apogeu în timpul târgului Gaudeamus, sunt: „Cărţile se întorc acasă” – campanie naţională pentru donaţii de carte din partea publicului, care este destinată bibliotecilor publice din România; concursul naţional de lectură „Mircea Nedelciu”, o competiţie de lectură, comunicare şi creativitate pentru tinerii de liceu din anii terminali. Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – proiect menit să aducă în prim-plan valoarea şi rezultatele competitive ale educaţiei româneşti.

Aflat la cea de-a 23-a ediţie a sa, Târgul internaţional de carte Gaudeamus a depăşit cadrul unui simplu târg de carte, devenind unul dintre cele zece mari târguri de carte din Europa şi cel mai important din România, eveniment care aduce alături autori consacraţi, reeditări, figuri proeminente ale societăţii literare internaţionale, manuscrise şi viitoare best-selle-uri.

Dar de ce, v-aţi putea întreba, un radio organizează un târg de carte? Cum poate fi productivă şi rentabilă angajarea noastră într-o asemenea strădanie? Ei bine, ce este interesant legat de acest proiect este faptul că a început ca un mic eveniment de PR, în 1994, care să marcheze aniversarea Radio România, pe 1 noiembrie. Era după numai câţiva ani de la momentul 1989, iar piaţa de carte din România a experimentat o dezvoltare spectaculară, dar mai degrabă haotică, pentru că evenimentele care să reglementeze piaţa erau o noutate.

A fost un lucru neaşteptat să devină ceea ce este astăzi, dar am avut instrumentele şi energia necesare pentru a face acest lucru – şi l-am făcut.

Radio România era atunci, aşa cum este şi astăzi, una dintre cele mai credibile instituţii din România, care a cofirmat şi este respectată de specialişti din domeniul cultural, precum şi de către publicul general.

A avut capacitatea, logistica şi resursele umane, să ducă la îndeplinire o asemenea misiune complexă.

Primele patru ediţii ale târgului au fost organizate în foaierul Sălii de concerte „Mihail Jora”.

Astăzi, organizarea târgului Gaudeamus este un efort corporat.

O echipă dedicată, sprijinită de alte departamente ale Radio România la toate nivelele necesare – editorial, tehnic, economic.

Ca serviciu public, neimplicat direct în domeniul editorial, trebuie să fie un partener echidistant.

Susţinerea şi promovarea culturii scrise a reprezentat întotdeauna un obiectiv major al radioului public, iar organizarea târgului de carte nu înseamnă decât o extensie a acestei misiuni off air.

În ultimul rând, dar nu cel de pe urmă, a citi şi a asculta radioul, aşa cum încă o fac, reprezintă o compatibilitate de necontestat, ca să nu mai spun despre statutul şi provocările cu care se confruntă în prezent în era noii prese vizuale.

Primele patru ediţii au creat experienţa unei atmosfere unice, calde şi feerice, care conferea sentimentul că te afli printre prieteni, în intimitatea foaierelor Sălii Radio.

Cu toate acestea, spaţiul s-a dovedit curând a fi unul insuficient pentru a reflecta o piaţă de carte în plină dezvoltare – deci a fost nevoie de decizii.

Mutându-se în Romexpo în 1998, un spaţiu cu mult mai mare decât cel precedent, târgul s-a dezvoltat de atunci constant atât în dimensiune, cât şi în conţinut.

Ocupând primul loc pe piaţa naţională de carte, ediţiile mai recente s-au concentrat pe alte două obiective complementare: a internaţionaliza şi a profesionaliza.

Tradiţia invitaţilor de onoare a fost introdusă în 2010. Până acum, târgul a urat bun venit următoarelor ţări: în 2010, Delegaţia Wallonie-Bruxelles din Belgia; în 2011 a fost Italia, în 2012 a fost în Republica Moldova, în 2013 grupul ţărilor nordice – Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia, în 2014 Federaţia Rusă, în 2015 GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România.

În acest an, vom fi onoraţi să urăm bun venit Chinei, în calitate de invitat de onoare al ediţiei târgului Gaudeamus din 2016.

Programul invitaţilor de onoare a deschis, de asemenea, oportunităţi de cooperare între Radio România şi radiodifuzorii publici din ţara-invitat de onoare.

În plus, sunt studiouri de radio pregătite în fiecare an, unde jurnaliştii au acces la tot echipamentul necesar pentru a face transmisiuni în direct, sau chiar şi duplex, generând astfel un conţinut de calitate on-air şi online.

Târgul reprezintă o excelentă oportunitate pentru jurnalişti.

Astăzi, Gaudeamus este, de 22 de ani, un actor activ pe piaţa de carte, cu 90 de târguri organizate în Bucureşti prin Caravana Gaudeamus, cu peste patru milioane de vizitatori şi peste zece mii de evenimente.

Gaudeamus reprezintă o poartă pentru piaţa editorială românească, el asigură oportunitatea pentru zona publică şi profesională românească, care ajung să cunoască şi să colaboreze cu editori, agenţi şi scriitori din străinătate.

În acelaşi timp, este locul unde profesioniştii străini pot găsi tot ceea ce este mai reprezentativ şi valoros în cultura scrisă din România.

Deşi nu s-a desfăşurat pe o piaţă de carte consolidată şi matură, Gaudeamus este catalogat de profesionişti ca fiind printre primele zece târguri de carte din Europa, în ce priveşte audienţa şi numărul evenimentelor legate de acesta.

Încă o dată, sunt extrem de mândru că am oportunitatea să prezint acest proiect, care este unic.

Din câte ştiu, misiunea publică este în toată lumea aceeaşi: vă rog, acordaţi atenţie, în content-ul dvs., culturii, educaţiei, pentru că dacă noi, ca serviciu public, nu facem acest lucru, rezultatele le vom vedea în viitor, deci este foarte-foarte important să menţinem, să investim, să creăm evenimente în acest domeniu, cultură şi educaţie.

 

Anchetă a Parchetului European la Cluj-Napoca
National marți, 28 aprilie 2026, 09:56

Anchetă a Parchetului European la Cluj-Napoca

Parchetul European, prin biroul din Cluj-Napoca,  desfăşoară o anchetă privind suspiciuni de corupţie şi fraudă în achiziţii publice legate...

Anchetă a Parchetului European la Cluj-Napoca
PSD şi AUR s-au aliat împotriva Guvernului
National marți, 28 aprilie 2026, 09:14

PSD şi AUR s-au aliat împotriva Guvernului

PSD şi AUR s-au aliat şi, potrivit unor surse politice citate de Radio România Actualități, au strâns deja 233 de semnături – numărul...

PSD şi AUR s-au aliat împotriva Guvernului
Sindicaliștii din Confederația Sindicală Națională Meridian protestează azi, în Piața Victoriei
National marți, 28 aprilie 2026, 08:52

Sindicaliștii din Confederația Sindicală Națională Meridian protestează azi, în Piața Victoriei

Confederația Sindicală Națională Meridian organizează marți, 28 aprilie, între orele 10:30 – 14:30, un miting național de protest, în...

Sindicaliștii din Confederația Sindicală Națională Meridian protestează azi, în Piața Victoriei
Carburanții cresc, aurul scade, iar energia apasă tot mai greu pe români
National luni, 27 aprilie 2026, 18:02

Carburanții cresc, aurul scade, iar energia apasă tot mai greu pe români

Carburanții au înregistrat o nouă serie de scumpiri la final de aprilie 2026, iar tendința este una clar ascendentă. Benzina standard a ajuns la...

Carburanții cresc, aurul scade, iar energia apasă tot mai greu pe români
National luni, 27 aprilie 2026, 17:45

Sistemul antidronă MEROPS, prezent în România, dar încă neoperațional

România dispune de sistemul antidronă MEROPS, o tehnologie modernă dezvoltată pentru a combate amenințările aeriene de tip dronă, însă...

Sistemul antidronă MEROPS, prezent în România, dar încă neoperațional
National luni, 27 aprilie 2026, 17:34

Consultări la Cotroceni în plină criză politică: PNRR și programul SAFE, în centrul discuțiilor

România traversează o perioadă de instabilitate politică, după ce Partidul Social Democrat a ieșit de la guvernare, iar Executivul a rămas...

Consultări la Cotroceni în plină criză politică: PNRR și programul SAFE, în centrul discuțiilor
National luni, 27 aprilie 2026, 17:15

Operațiunea „Jupiter”: acțiuni naționale pentru combaterea infracțiunilor privind proprietatea intelectuală

Astăzi, 27 aprilie, în contextul Zilei Internaționale a Proprietății Intelectuale, celebrată anual la 26 aprilie, sub coordonarea Parchetului...

Operațiunea „Jupiter”: acțiuni naționale pentru combaterea infracțiunilor privind proprietatea intelectuală
National luni, 27 aprilie 2026, 09:56

Ministerul Educației organizează o nouă simulare a evaluării naționale

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că în urma solicitării unităților de învățământ, pentru a sprijini pregătirea...

Ministerul Educației organizează o nouă simulare a evaluării naționale