Connect with us

Evenimente

George Becali, din nou la DNA!

Procurorii cercetează fapte în legătură cu modalitatea în care au fost scrise cărți în penitenciare de către deținuți.

Published

on

Omul de afaceri George Becali s-a prezentat, astazi, la DNA, pentru a fi audiat într-un dosar.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, el a venit pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care procurorii cercetează fapte în legătură cu modalitatea în care au fost scrise cărți în penitenciare de către deținuți.

În luna ianuarie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție s-au sesizat din oficiu în cazul lucrărilor scrise de deținuți cu privire la suspiciunea săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată.

Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu, întocmit de procurori, fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane care au acționat concertat în scopul de a crea aparența că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie eliberate condiționat.

 

ULTIMA ORĂ

Regional7 ore ago

Mesajul de Paște al ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei (AUDIO)

Mesajul ÎPS Irineu cu ocazia Sărbătorilor Pascale este plin de bucurie și încredere în Învierea lui Iisus Cristos. ÎPS Irineu...

National7 ore ago

Surprize de Paște, pentru turiști

Proprietarii de hoteluri și pensiuni s-au pregătit pentru sărbătorile pascale. Pe oaspeți îi așteaptă o mulțime de surprize. La Băile...

person holding white taper candle person holding white taper candle
National7 ore ago

România așteaptă sosirea Luminii Sfinte în Sâmbăta Mare, înaintea Sărbătorii Învierii Domnului

În Sâmbăta Mare, ortodocșii și greco-catolicii din România se pregătesc să primească Lumina Sfântă, în așteptarea sărbătorii Învierii Domnului. Această...

two lit candles two lit candles
National7 ore ago

Sfaturi pentru o noapte de Înviere în siguranță: Cum să evităm riscul de incendiu în timpul aprinderii Sfintei Lumini

În Noaptea de Înviere, în casa fiecăruia dintre noi va arde Sfânta Lumină. De aceea, este important ca lumânările sau...

brown rabbit figurine brown rabbit figurine
National13 ore ago

Vreme frumoasă în noaptea de Înviere

Meteorologii anunţă că de mâine seară vremea se îndreaptă în mare parte din ţară. În prima zi de Paşti va...

International13 ore ago

Negocieri la Cairo între Hamas și Israel pentru armistițiu în Fâșia Gaza

Gruparea palestinaină Hamas a anunţat că trimite o delegaţie la Cairo pentru a ajunge la un acord în privinţa armistiţiului...

National13 ore ago

Creștinii ortodocși și greco-catolici se pregătesc de Învierea Domnului în Sâmbăta Mare

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt astăzi în Sâmbăta mare, ultima zi până la sărbătoarea Învierii Domnului. La Ierusalim va avea...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON