Connect with us

Evenimente

Grădiniţă estivală pentru copiii din familii defavorizate

Pentru acest an, sunt 37 de instituţii de învăţământ cuprinse în proiect, una fiind şi în Craiova.

Published

on

Peste 700 de copii din comunităţi defavorizate din Bucureşti şi alte 21 de judeţe din România vor beneficia de educaţie preşcolară, în cadrul celor 37 de grădiniţe estivale lansate, din 4 iulie, de Organizaţia „Salvaţi Copiii!”.

Nevoia unui astfel de demers apare în care doar 52% dintre copiii români frecventează grădiniţa, una dintre cauzele neparticipării fiind sărăcia.

În Craiova, 20 de prichindei vor participa la acest program, pe perioada de vară, cu provenienţă din familii vulnerabile social.

Grădiniţele vor funcţiona între 4 iulie – 2 septembrie, pentru a facilita creşterea nivelului de pregătire pentru şcoală şi accesul la educaţia primară, dar şi pentru a preveni abandonul şcolar pe termen lung al copiilor proveniţi din medii defavorizate.

 

Sursa: cvlpress.ro