Connect with us

Evenimente

Solar Impulse 2 a aterizat!

Aeronava solară a decolat tot de aici la 9 martie 2015 şi a parcurs 42.000 de kilometri

Published

on

Succes istoric al tehnologiilor nepoluante ! Avionul experimental Solar Impulse 2 – care foloseşte exclusiv energia solară – a aterizat în această dimineaţă fără probleme la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, după un tur al lumii fără precedent. Aeronava a decolat tot de aici la 9 martie 2015 şi a parcurs 42.000 de kilometri, reuşind să traverseze 4 continente fără nici o picătură de carburant. În ultima etapă a zborului, avionul pilotat de elveţianul Betrand Piccard a parcurs ruta Cairo – Abu Dhabi – 2763 de kilometri – în mai mult de 48 de ore. Cu o greutate de o tonă şi jumătate şi ampenajul unui Boeing 747, Solar Impulse 2 a zburat zi şi noapte cu o viteză medie de 80 de kilometri pe oră, la o altitudine de 8500 de metri, folosind baterii alimentate de celule fotovoltaice. Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon şi-a exprimat admiraţia pentru această reuşită.