Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Indicii privind posibile derapaje de violenţă ale personalului la Penitenciarul Giurgiu

Indicii privind posibile derapaje de violenţă ale personalului la Penitenciarul Giurgiu

Publicat de Cosmin Meca, 8 septembrie 2016, 20:00

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu în legătură cu agresiuni asupra deţinuţilor, fiind indicii privind posibile derapaje ale personalului închisorii, au declarat surse ANP pentru MEDIAFAX.

Surse din cadrul ANP au precizat că în urma verificărilor făcute la Penitenciarul Giurgiu, după ce agenţia de presă MEDIAFAX a anunţat în exclusivitate pe 31 august că patru deţinuţi acuză că au fost bătuţi de angajaţi ai închisorii, ancheta administrativă a arătat că „au existat derapaje de natură penală din partea personalului” unităţii de detenţie, fiind sesizate organele de anchetă.

La data de 31 august, agenţia de presă MEDIAFAX anunţa în exclusivitate că patru deţinuţi, care în timpul protestelor din luna iulie era încarceraţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu, acuză că au fost bătuţi de angajaţi ai închisorii, agresiuni la care ar fi luat parte şi persoane din conducerea penitenciarului. Bărbaţii, care imediat după presupusa bătaie au fost transferaţi la alte închisori din ţară, susţin că au trimis plângeri la mai multe instituţii, printre care şi ANP.

În luna iulie, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu a fost pe lista închisorilor unde sute de deţinuţi s-au revoltat şi au protestat mai multe zile la rând.

După încheierea revoltei, la închisoarea din Giurgiu patru deţinuţi ar fi fost bătuţi după ce ar fi fost acuzaţi că şi-au instigat colegii la protest. La câteva ore după bătaia care ar fi fost primită chiar şi în prezenţa conducerii închisorii, cei patru au fost transferaţi. Reprezentanţii Penitenciarului Giurgiu au recunoscut mutarea celor patru, însă au neagat toate celelalte presupuse fapte de violenţă.

Bătăile la care ar fi fost supuşi cei patru ar fi avut loc pe 29 iulie, imediat după ora trezirii.

„Fără niciun fel de explicaţii, toţi cei patru deţinuţi aflaţi în cameră am fost încătuşaţi cu mâinile la spate şi trântiţi pe burtă după care agenţii au indicat mascaţilor să ne bată atât pe mine cât şi pe ceilalţi. Am fost bătut cu bestialitate de către mascaţi, încasând lovituri de baston, de scut şi de bocanci cu nemiluita. Am auzit când gardienii le spuneau mascaţilor să mă lovească în special pe mine pentru că «am fost şmecher şi că mă dau şmecher» „, se arată în plângerea depusă de unul dintre deţinuţi la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), obţinută de MEDIAFAX.

Toţi cei patru au dorit să-şi păstreze anonimatul pentru a evita ca astfel de situaţii să se repete.

Agenţia de presă MEDIAFAX a intrat în posesia rapoartelor de medicină legală, dar şi a sesizărilor formulate de unii dintre aceştia către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei, Avocatul Poporului şi Parchetul Giurgiu.

„Cineva dintre cei prezenţi, din conducerea penitenciarului, a ordonat să fiu legat în poziţia ghemuit, încătuşat la picioare şi cu mâinile încătuşate în faţă peste cătuşele legate la picioare şi, din nou, o multitudine de lovituri de baston, de pumn, de picior mi-au fost aplicate în toate zonele corpului, resimţindu-le cu mare acuitate în zona capului. De asemenea, am fost lovit cu bastoanele la tălpi, fiind în mod continuu înjurat de către cei prezenţi în cameră”, se arată în sesizarea depusă la ANP.

Soţia deţinutului a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că bătăia ar fi fost una atât de dură încât bărbatul prezenta sângerări în tălpi.

 

 

sursa:mediafax.ro

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon
National marți, 10 noiembrie 2026, 15:54

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon

Patru medici și două asistente au fost trimiși în judecată. Acuzațiile trebuie examinate de...

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon
Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:30

Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor

Știrile ProTV au relatat despre un pachet de măsuri pregătit pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de abuz asupra...

Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor
Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:28

Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România

Exemplarele tinere au fost amplasate la aproximativ cinci metri adâncime. Până la comercializare, ele trebuie să ajungă la dimensiunea...

Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:26

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune

Știrile ProTV au relatat luni seara că defecțiunea a apărut în partea clasică a unității, la câteva zile după revenirea în...

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:24

Senatul a adoptat rapoartele finale în două anchete parlamentare

Plenul a votat luni documentele comisiilor privind cazul Mykonos și întâlnirea...

Senatul a adoptat rapoartele finale în două anchete parlamentare
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:22

Tribunalul București a dispus arest la domiciliu pentru Călin Georgescu; decizia nu este definitivă

Instanța a decis din nou înlocuirea arestului preventiv, însă hotărârea de luni poate fi...

Tribunalul București a dispus arest la domiciliu pentru Călin Georgescu; decizia nu este definitivă
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:20

PSD propune criterii pentru reorganizarea administrației locale

Grupul de lucru al partidului a prezentat șase criterii de evaluare și ideea unor comitete la nivel...

PSD propune criterii pentru reorganizarea administrației locale
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:18

Constanța și Varna, anunțate ca sedii ale unui hub european de securitate maritimă

România și Bulgaria ar urma să găzduiască cele două sedii. Comisia Europeană a anunțat separat 10 milioane de euro pentru operațiuni...

Constanța și Varna, anunțate ca sedii ale unui hub european de securitate maritimă