Connect with us

National

Cresc amenzile pentru daune provocate pădurilor

Pentru cei care taie copacii din pădurile virgine amenda ajunge până la…

Published

on

Noile sancţiuni au intrat în vigoare de luna aceasta, prin ordonanţă de urgenţă, la iniţiativa Ministerului Mediului. Unele dintre cele mai aspre sunt pentru tăierea copacilor din pădurile virgine şi pentru transport ilegal.

Potrivit ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, pentru transport ilegal amenda  s-a dublat și poate ajunge până la 10.000 de lei. În plus a fost  introdusă şi confiscarea vehiculului.  Pentru cei care taie copacii din pădurile virgine amenda ajunge  până la 30.000 de lei.

O altă măsură adoptată la iniţiativa Ministerului Mediului vizează deblocarea procedurilor pentru exproprieri în vederea plantării perdelelor forestiere. Ministrul mediului spune că România are nevoie urgentă de perdele forestiere, pentru a combate efectele schimbărilor climatice şi pentru protecţia rutieră pe timp de iarnă.