Connect with us

Evenimente

RADIRO continuă!

Succes răsunător, aseară, al Orchestrei Naţionale Radio!

Published

on

Succes răsunător, aseară, al Orchestrei Naţionale Radio. Ansamblul a susţinut primul concert din cadrul Festivalului Internaţional al Orchestrelor RADIRO. La pupitru s-a aflat Cristian Măcelaru, dirijor în rezidenţă al Orchestrei Simfonice din Philadelphia iar solistul serii a fost violoncelistul Răzvan Suma. Succesul orchestrei radio a fost dublat de reuşita celor două ansambluri din familia Radio România – Corul Academic şi Corul de Copii Radio, care au interpretat celebra piesă din repertoriul muzicii clasice – „Carmina Burana”, de Carl Orff. Publicul a apreciat din plin actul artistic şi a fost impresionat pe măsură:

 

Succesul de aseară a fost comentat şi de ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Hans Lauk:

În această seară, pe scena Sălii Radio, Orchestra Simfonică Radio din Leipzig va prezenta, în primul concert de la RADIRO, un program cu lucrări de Rahmaninov şi Schumann. Ca de fiecare dată, concertul poate fi urmărit în direct la Radio România Muzical şi Radio România Cultural, începând cu ora 19.00 dar este transmis şi în reţeaua Uniunii Europene de Radio şi pe platforma Asia-Pacific a posturilor publice şi private.