Connect with us

Evenimente

Klaus Iohannis, la funeraliile lui Shimon Peres

Preşedintele Klaus Iohannis îi va aduce, astăzi, la Ierusalim, un ultim omagiu lui Shimon Peres

Published

on

Al nouălea preşedinte al Israelului, Shimon Peres, va fi înmormântat în această dimineaţă la Ierusalim pe aleea marilor personalităţi ale statului, lângă locul de veci al fostului premier Yitzhac Rabin. Pregătirile pentru înmormântare s-au făcut în conformitate cu dorinţa exprimată de Shimon Peres. Zeci de lideri din lumea întreagă vor lua parte la funeraliile fostului preşedinte al Israelului. Dragoş Ciocîrlan relatează:

Preşedintele Klaus Iohannis îi va aduce, astăzi, la Ierusalim, un ultim omagiu lui Shimon Peres, unul dintre părinţii fondatori ai Statului Israel şi o figură distinctă cu rol central în momentele importante ale istoriei ţării sale şi a regiunii, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. În mesajul pe care şeful statului îl transmite cu ocazia participării la funeralii se precizează că adevăratul omagiu pe care i-l putem aduce lui Shimon Peres este să ne asumăm că vom duce mai departe acest mod de a face din respectul valorilor politică de stat. La ceremonia funerară mai participă din partea României preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer