Connect with us

Evenimente

Monografia dedicata Regelui Carol I – lansata la Biblioteca Aman

Prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean: ”Această carte este rodul unui studiu de peste 25 de ani și se adresează atât oamenilor de știință, cât și publicului larg”.

Published

on

Universitarul craiovean Sorin Liviu Damean, decan al Facultății de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova, își lansează miercuri, 26 octombrie, ora 17.15, la Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman”, volumul „Carol I al României. Un monarh devotat”.

În prezentarea cărții „Carol I al României. Un monarh devotat”, de Sorin Liviu Damean, prof. univ. dr. Ion Bulei notează: ”Scrisul său nu tresare ca apa unui pârâu de munte. E un scris care învăluie cuvintele, le aşterne peste, şi ceea ce iese în final e o poveste, povestea unui om, Regele Carol I, care conduce o ţară şi vede (vede el, dar vedem şi noi), cum creşte ţara în urma lui”.