Connect with us

Evenimente

Conferință internațională la Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova

Participă peste 100 de profesori și cercetători din 13 țări.

Published

on

La Craiova se deschide astăzi cea de-a IX-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Stat şi societate în Europa”, eveniment organizat de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, în parteneriat cu Universitatea din Craiova (Facultatea de Știinţe Sociale şi Facultatea de Teologie Ortodoxă), Academia Oamenilor de Știinţă din România (Secţia de Știinţe Arheologice şi Istorice) şi Academia Română – Institutul de Știinţe Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor” din Craiova. Peste 100 de participanţi s-au înscris, cu lucrări şi prezentări, profesori şi cercetători din S.U.A., Federaţia Rusă, Canada, Cehia, Italia, Spania, Grecia, Turcia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Armenia, ca şi din România, de la universităţile din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu, Târgovişte, Suceava, Alba Iulia și Craiova, precum şi de la alte instituţii. Lucrările se vor desfăşura până pe data de 1 noiembrie, în sistem bilingv (engleză-română), atât în incinta bibliotecii, cât şi la Centrul de Restaurare al Facultăţii de Teologie. Deschiderea oficială a conferinţei are loc astăzi, de la ora 11.00, în Sala „Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”.

Conferinţa Internaţională „Stat şi Societate în Europa” este structurată pe şapte secţiuni ştiinţifice, iar oaspeţii şi invitaţii speciali, profesori şi cercetători din ţară şi de peste hotare, îşi vor susţine prelegerile în două secţiuni distincte. Programul manifestării cuprinde şi trei lansări de cărţi, toate publicate la Editura „Cetatea de Scaun”: „Carol I al României. Un monarh devotat” de Sorin Liviu Damean, „Ultimele 67 de zile din domnia Regelui Carol I al României. Telegrame” de Sorin Cristescu – astăzi, de la ora 17.00, şi „Turcia de la Ataturk la Erdogan” de Ionuţ Cojocaru – mâine,  de la ora 10.00.

 

 

 

 

 

 

Sursa: cvlpress.ro