Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Grevă generală în sănătate

Grevă generală în sănătate

Publicat de Cosmin Meca, 29 octombrie 2016, 20:00

Federaţia Sanitas anunţă că peste 100 de mii de angajaţii din Sănătate vor intra luni dimineaţa, 31 octombrie, în grevă generală. Protestele au început încă din septembrie, iar ultima rundă de negocieri, între conducerea ministerului şi reprezentanţii sindicaliştilor, a avut loc vineri, fără succes. Sindicaliştii îşi pun speranţa acum în Parlament, unde se poate modifica ordonanţa privind salarizarea bugetarilor.

Conducerea Federaţiei Sanitas susţine că pacienţii nu vor fi afectaţi de greva generală, astfel că în spitale şi clinici se va lucra cu o treime din personal, asigurându-se urgenţele.

Acesta este ultima etapă a acțiunilor de protest ale Federației, care au fost demarate în septembrie, prin organizarea, în fiecare zi de marți, a unei acțiuni denumite generic „O marți a Sanitas”, pe 20 septembrie fiind pichetat Ministerul Muncii, pe 27 septembrie Ministerul Finanțelor Publice, pe 4 octombrie Ministerul Sănătății și pe 11 octombrie Palatul Parlamentului. Pe 12 octombrie a avut loc o grevă japoneză, cu purtarea de banderole albe.

Sindicatele din Sănătate sunt nemulțumite pentru că personalul TESA și funcționarii publici, medicina școlară și asistența socială nu au primit majorări salariale pentru intermediul OUG 20 și OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Soluția propusă de sindicate a fost de includere a modificărilor în ordonanță atunci când va fi dezbătută în Parlament.

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă
National vineri, 25 septembrie 2026, 09:00

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă

Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat un nou pachet de finanțări pentru programele destinate înnoirii parcului auto și modernizării...

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă
România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:57

România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite

România a propus înființarea unui fond bilateral de investiții împreună cu Statele Unite, cu participarea instituției americane International...

România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite
Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:56

Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci

Comisia Europeană a aprobat schema prin care România poate acorda aproximativ 11 milioane de euro crescătorilor de porci afectați de majorarea...

Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci
Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:51

Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții agenției de rating Standard & Poor’s, în cadrul evaluării periodice a situației...

Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:48

Modernizarea căii ferate Ilva Mică–Pojorâta intră într-o nouă etapă

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici necesari modernizării sectorului feroviar Ilva Mică–Pojorâta, parte a magistralei...

Modernizarea căii ferate Ilva Mică–Pojorâta intră într-o nouă etapă
National joi, 24 septembrie 2026, 16:46

Elevii se pregătesc de proteste împotriva obligativității uniformei

Consiliul Național al Elevilor anunță proteste față de proiectul privind introducerea uniformei obligatorii în școli, după ce inițiativa a...

Elevii se pregătesc de proteste împotriva obligativității uniformei
National joi, 24 septembrie 2026, 14:41

A fost lansată platforma guvernanta.gov.ro

Guvernul României a lansat joi, 24 septembrie, platforma guvernanta.gov.ro, un proiect de transparentizare care centralizează informațiile privind...

A fost lansată platforma guvernanta.gov.ro
National joi, 24 septembrie 2026, 08:37

România are unul dintre cele mai mari prețuri spot la electricitate din Europa

Energia electrică destinată livrării pe 24 septembrie a fost tranzacționată pe piața pentru ziua următoare la un preț mediu de aproximativ...

România are unul dintre cele mai mari prețuri spot la electricitate din Europa