Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Traficul de sâmbătă

Traficul de sâmbătă

Publicat de Cosmin Meca, 12 noiembrie 2016, 08:54

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere, nici probleme majore privind fluența traficului pe arterele principale.

Având în vedere masajul de informare meteorologică emis de Administrația Națională de Meteorologie, valabil în intervalul 12 noiembrie 2016, ora 16.00 – 13 noiembrie 2016, ora 22.00 referitor ploi moderate cantitativ, ninsori în zona montană și intensificări ale vântului, pentru a preveni producerea accidentelor rutiere pe drumurile publice, recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să adapteza viteza de deplasare condiţiilor concrete de drum, să mărească distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

În judeţul Olt, este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN64 Găneasa – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34+000 și 40+915 metri, din cauza unor degradări apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara (comuna Găneasa). Traficul greu se desfăşoară deviat, pe următoarea rută ocolitoare: DN65 Găneasa – Salcia, DJ677 Salcia – Pleșoiu (DN64) .

Până în data de 15 noiembrie 2016, se vor executa lucrări de întreţinere periodică (aşternere covoare asfaltice) pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sectorul cuprins între kilometrii 96 şi 117+500 de metri, pe tronsonul Lehliu-Gară – Fetești. Lucrările se vor executa pe segmente de maximum 2700 de metri, pe câte o cale de rulare, cu redirecţionarea traficului pe banda a doua a sensului opus (implicit, autovehiculele care circulă din sens opus vor folosi prima bandă). Excepţie va face segmentul cuprins între kilometrii 104+500 şi 106+500 (nodul rutier Drajna), unde se va circula pe câte o bandă.

Pe sectoarele pe care circulaţia se va desfăşura deviat (de pe un sens pe celălalt), viteza de deplasare a autovehiculelor va fi limitată la 60 km/h.

Lucrările se vor desfăşura fără întrerupere, în perioada menţionată (atât pe timp de noapte, cât și pe timp de zi, inclusiv în weekend). Pentru ca participanţii la trafic să observe din timp zonele în lucru, balizele cu lumini intermitente vor funcţiona şi ziua.

Le recomandăm conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară instituită.

În județul Argeș, până în data de 15 noiembrie 2016, pe DN7 Piteşti – Râmnicu-Vâlcea, între kilometrii 128 şi 134, pe raza comunei Drăganu, se efectuează lucrări de decopertare şi asfaltare, iar traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, fiind dirijat de piloţi de circulaţie. În zona de lucru se circulă deseori în coloană.

În judeţul Vâlcea, pe DN7 Râmnicu-Vâlcea – Sibiu, până în data de 1 decembrie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ (pe toată lungimea viaductului). Şi în acest loc se formează adesea coloane de autovehicule.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: politiaromana.ro

Restricția de circulație de pe DN 6 se prelungește
Info Trafic luni, 2 noiembrie 2026, 10:43

Restricția de circulație de pe DN 6 se prelungește

Restricția de circulație de la accidentul de pe DN 6, km 351+915, tronsonul Drpbeta-Turnu Severin – Orșova, se prelungește până în jurul...

Restricția de circulație de pe DN 6 se prelungește
Accident pe DN6, în zona viaductului Padina Virului – circulație întreruptă
Info Trafic luni, 2 noiembrie 2026, 09:07

Accident pe DN6, în zona viaductului Padina Virului – circulație întreruptă

În zona viaductului Padina Virului, pe DN 6, Drobeta-Turnu Severin-Orșova, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două...

Accident pe DN6, în zona viaductului Padina Virului – circulație întreruptă
Accident rutier pe DN6, în zona Gura Văii, județul Mehedinți – circulația se desfășoară pe o singură jumătate a părții carosabile
Info Trafic vineri, 30 octombrie 2026, 08:32

Accident rutier pe DN6, în zona Gura Văii, județul Mehedinți – circulația se desfășoară pe o singură jumătate a părții carosabile

Un autotren a intrat în coliziune cu zidul tunelului, la km 351+950, pe DN6, în zona localității Gura Văii. Evenimentul rutier, produs pe fondul...

Accident rutier pe DN6, în zona Gura Văii, județul Mehedinți – circulația se desfășoară pe o singură jumătate a părții carosabile
Trafic blocat total în zona Brezoi – Golotreni
Info Trafic vineri, 30 octombrie 2026, 07:45

Trafic blocat total în zona Brezoi – Golotreni

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova anunță că în această dimineață, la kilometrul 208+900 al DN 7, în zona localității...

Trafic blocat total în zona Brezoi – Golotreni