Connect with us

National

Începe recensământul câinilor

Începe recensământul câinilor în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Published

on

În baza HCL nr. 286/2016 privind adoptarea unor măsuri pentru controlul reproducerii câinilor cu sau fără stăpân din municipiul Râmnicu Vâlcea, marți, 10 ianuarie 2017, la nivelul municipiului  va demara recensământul populaţiei canine. Acţiunea, prima din seria de măsuri (recensământ – microcipare – sterilizare) care vor duce, în final, la eradicarea fenomenului câinilor fără stăpân din oraş, va fi derulată de reprezentanţii Corpului de Control al Primarului – Inspectori Zonali,  ai Serviciului Relaţii, Îndrumare Asociaţii de Proprietari şi ai Poliţiei Locale care  vor vizita fiecare gospodărie sau apartament în vederea evidenţierii, pe baza unui Formular de identificare, a câinilor deţinuţi pe proprietatea respectivă. Totodată, recenzorii vor identifica şi câinii fără stăpân existenţi în zonele ce le-au fost arondate, inclusiv prin fotografierea acestora.

Deţinătorii de câini din municipiu sunt rugaţi să ofere toate informaţiile necesare persoanelor care vor efectua acest recensământ și care  se vor identifica prin intermediul legitimaţiilor de serviciu.

ULTIMA ORĂ

Regional3 ore ago

Rm.Vâlcea: Au fost recepționate amenajările realizate în cadrul proiectului Pădure-Parc Dealul Capela

La Rm.Vâlcea, amenajările realizate în cadrul proiectului Pădure-Parc Dealul Capela au fost recepționate, după verificarea amănunțită făcută de o echipă...

Regional3 ore ago

Zilele Municipiului Râmnicu Vâlcea aduc un week-end plin de evenimente și distracție

Week-endul din 17 până în 20 mai se anunță a fi unul plin de viață și activități în Râmnicu Vâlcea,...

Regional4 ore ago

Fantasy Park din Craiova, un nou punct de atracție pentru locuitori și turiști

Lucrările la Fantasy Park din Craiova s-au încheiat de ceva timp, iar inaugurarea este programtă pe 1 iunie. Parcul va...

Regional4 ore ago

Muzeul de Artă din Craiova închis în timpul Noapții Muzeelor din cauza protestului angajaților împotriva discriminării salariale

Muzeul Olteniei din Craiova a anunțat, oficial, că nu va putea organiza evenimentul „Noaptea Muzeelor”. Culele Cernăteștilor, Izvoranu Geblescu –...

Alegeri 20244 ore ago

Agenda electorală – 15 mai – Alegeri locale

Candidatul PNL la Primăria Craiovei, Nicolae Giugea, a discutat cu specialiștii în urbanism și regenerare urbană pe subiectul centrului istoric...

Regional4 ore ago

Între 16 – 26 mai, Capitala teatrală a lumii se mută la Craiova. Începe Festivalul Internațional Shakespeare, ediția a 14-a

Peste 300 de spectacole de teatru de talie mondială, concerte, parade, ateliere, lansări de carte, instalații, călătorii VR vor împânzi...

International5 ore ago

Premierul pro-rus al Slovaciei, Robert Fico, împușcat într-un incident șocant în timpul unei întâlniri publice

Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat și rănit în timpul unei întâlniri publice în localitatea Handlova. Incidentul a avut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON