Connect with us

Evenimente

Din nou despre cazul Coldea (audio)

Cazul Coldea va fi discutat săptămâna viitoare în Comisia de Control parlamentar al activităţii SRI

Published

on

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a solicitat preşedintelui României, Klaus Iohannis trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, dupa ce acesta a cerut eliberarea din funcţie. După ce fostul deputat Sebastian Ghiţă, acum inculpat penal în mai multe dosare şi dat în urmărire europeană, a lansat mai multe acuzaţii la adresa lui Florian Coldea, o comisie de anchetă internă a investigat activitatea fostului prim-adjunct al Serviciului, dar nu a găsit indicii privind încălcarea legii sau normelor interne ale SRI. Mai mult, Biroul Executiv al Serviciului a decis că generalul Coldea poate fi repus în funcţia din care fusese suspendat acum o săptămână, dar acesta a cerut eliberarea din funcţie, invocând „motive ce tin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei”. Cazul Coldea va fi discutat săptămâna viitoare şi în Comisia de Control parlamentar al activităţii SRI. Directorul Serviciului, Eduard Hellvig a fost invitat pe 25 ianuarie să dea explicaţii parlamentarilor care fac parte din Comisia respectivă. Relatează Alina Stănuţă: