Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

A început Săptămâna Prevenirii Criminalității

A început Săptămâna Prevenirii Criminalității

Publicat de Puiu Vulea, 4 aprilie 2017, 14:36

În perioada 3-7 aprilie 2017, Inspectoratul General al Poliţiei Române organizează la nivel național evenimentul „Săptămâna Prevenirii Criminalității”.  În cadrul acestui eveniment, polițiștii mehedințeni  desfășoară o serie de
activități preventive  constând în întâlniri cu elevi și cadre didactice, întâlniri cu cetățenii în spațiul public, susținerea de prelegeri pe diferite teme și discuții cu cei prezenți, în vederea prevenirii faptelor de natură penală și diminuarea riscului victimal. De asemenea, în cadrul activităţilor vor fi implicate mai multe instituţii de la nivel local, precum Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Activitățile se desfășoară pe parcursul acestei săptămâni, în diferite locații, conform următorului program:

Luni 03 aprilie, ora 12.00 — activități dedicate prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului.

Marți 04 aprilie, ora 11.00 — activități dedicate siguranței în mediul on-line.

Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității în colaborare cu Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, va desfășura la Colegiul Tehnic ‘Decebal’ din municipiu o activitate de prevenire a criminalității informatice cu elevii din clasele a IX a, având ca temă siguranța pe rețelele de socializare.

Miercuri 05 aprilie, ora 11.00 — activități dedicate prevenirii traficului de persoane și a consumului de droguri.

Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Centrul de Evaluare și Prevenire Antidrog, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Mehedinți și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului-Centrul de Asistență și protecție a Victimelor Traficului de Persoane, vor desfășura la Școala Gimnazială din comuna Hinova mai multe activități informativ-preventive.

Joi 06 aprilie, ora 11.00 — activități dedicate prevenirii violenței în mediul familial.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu Compartimentul Relații publice vor desfășura o acțiune informativ-preventivă de distribuire de pliante pe strada pietonală Crișan din Drobeta Turnu Severin, activitate ce va fi sprijinită de un număr de 20 de elevi de la Școala Gimnazială „Theodor Costescu”.

Vineri 07 aprilie, ora 10,00 — activități dedicate siguranței rutiere.

Serviciul Rutier și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, organizează un concurs de desene cu tematică rutieră, în incinta unui hipermarket de pe bulevardul Aluniș din municipiu, activitate ce se va încheia cu oferirea de premii și diplome participanților.

 

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 13:58

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Un focar de COVID-19 a fost înregistrat în Secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Șase pacienți au fost...

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
Direcția de Evidență a Persoanelor Craiova suspendă temporar înregistrarea deceselor. Program modificat în weekend
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 10:04

Direcția de Evidență a Persoanelor Craiova suspendă temporar înregistrarea deceselor. Program modificat în weekend

Primăria Municipiului Craiova anunță că Direcția de Evidență a Persoanelor nu va desfășura activități de lucru cu publicul pentru...

Direcția de Evidență a Persoanelor Craiova suspendă temporar înregistrarea deceselor. Program modificat în weekend
Târgul de Crăciun închide temporar două artere din centrul Craiovei. Iată programul
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:48

Târgul de Crăciun închide temporar două artere din centrul Craiovei. Iată programul

Primăria Municipiului Craiova anunță instituirea unor restricții de circulație în zona centrală a orașului, în perioada 13 noiembrie – 27...

Târgul de Crăciun închide temporar două artere din centrul Craiovei. Iată programul
Doi bărbați din Dolj, urmăriți internațional, au ajuns în custodia autorităților
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:10

Doi bărbați din Dolj, urmăriți internațional, au ajuns în custodia autorităților

Polițiștii au relatat luni două proceduri distincte: o extrădare din Franța și o depistare în...

Doi bărbați din Dolj, urmăriți internațional, au ajuns în custodia autorităților
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:08

Expoziții de artă și de științele naturii, în programul cultural al Craiovei

Calendarul zilei include lucrări de pictură și fotografie, precum și o expoziție despre păsări...

Expoziții de artă și de științele naturii, în programul cultural al Craiovei
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:06

Traficul de pe drumul expres Craiova–Pitești a fost urmărit și din aer

TVR Craiova relatează că drumul expres s-a numărat printre arterele supravegheate în...

Traficul de pe drumul expres Craiova–Pitești a fost urmărit și din aer
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:04

Poliția caută un adolescent care a plecat dintr-un centru din Dolj

Autoritățile au făcut publică dispariția luni și au cerut sprijinul persoanelor care au...

Poliția caută un adolescent care a plecat dintr-un centru din Dolj
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:02

Căutările continuă în cazul deținutului evadat din Craiova

La o săptămână de la evadare, autoritățile nu anunțaseră prinderea bărbatului, potrivit actualizării publicate...

Căutările continuă în cazul deținutului evadat din Craiova