Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ciocnitul Ouălor de Paști

Ciocnitul Ouălor de Paști

Publicat de Cosmin Meca, 16 aprilie 2017, 09:00

Deși regulile Ciocnitului Ouălor pot fi diferite de la zonă la zonă, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură, ce părți ale ouălor să fie lovite, ciocnitul să fie „pe luate”, „pe schimbate”, „pe văzute”, „pe nevăzute” etc.

Ciocnitului Ouălor, sacrificiu al divinității primordiale înfrumusețată prin vopsire și încondeiere, simbol al jertfei Domnului Iisus. Ciocnitul Ouălor este permis și așteptat cu nerăbdare de credincioși după slujba de Înviere a Mântuitorului în noaptea Paștelui, până la Ispas-Înălțarea Sa la ceruri.

Ouale, vopsite în Joia Mare, se ciocnesc după anumite reguli de Paște. Oul are trei părti: vârful (care se numește cap), partea opusă (dos) și fețele laterale (coaste). În prima zi de Paște se ciocnește numai cap cu cap, a doua zi se poate ciocni cap cu dos, iar în zilele următoare dos cu dos.

Ca regulă generală, primul care ciocnește este cel mai vârstnic bărbat de la masă. Astfel, persoana mai în vârstă ciocnește capul oului ținut de partener, rostind cunoscuta formulă „Hristos a înviat!”, în timp ce acesta va răspunde cu cuvintele „Adevărat a înviat!”.

Ciocnesc mai întâi soții între ei, apoi copiii cu părinții, după care părinții cu celelalte rude, cu prietenii și vecinii invitați la masă.

Ouale roșii sunt considerate păzitorii casei și tocmai de aceea nu trebuie să lipsească.

În acelaşi timp, oul simbolizează viața eternă, fertilitatea, renaşterea și norocul. În Antichitate, ouăle erau vopsite în diferite culori și oferite cu ocazia venirii primăverii, simbolizând astfel revenirea naturii la viață.

CJRAE Gorj organizează „BUSOLA CARIEREI”
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 17:28

CJRAE Gorj organizează „BUSOLA CARIEREI”

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj organizează vineri, 20 noiembrie, Conferința Județeană „BUSOLA CARIEREI –...

CJRAE Gorj organizează „BUSOLA CARIEREI”
Dolj: Vineri, persoanele cu dizabilități își vor primi banii pe card
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 16:36

Dolj: Vineri, persoanele cu dizabilități își vor primi banii pe card

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj anunță că va vira fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență...

Dolj: Vineri, persoanele cu dizabilități își vor primi banii pe card
Craiova: Bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 15:04

Craiova: Bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Craiova: Bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Anchetă în Gorj privind plăți pentru servicii de pază
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:24

Anchetă în Gorj privind plăți pentru servicii de pază

Cinci percheziții au avut loc marți. Una dintre descinderi a vizat Primăria...

Anchetă în Gorj privind plăți pentru servicii de pază
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:21

Olt: în consultare, corectarea tarifelor pentru abonamente pe cinci trasee

Consiliul Județean propune modificări după identificarea unor erori de calcul în documentația...

Olt: în consultare, corectarea tarifelor pentru abonamente pe cinci trasee
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:18

Liceul din Bumbești-Jiu rămâne online din cauza unei conducte de încălzire

Aproximativ 240 de elevi sunt afectați. Conducerea școlii speră să încheie reparația în această...

Liceul din Bumbești-Jiu rămâne online din cauza unei conducte de încălzire
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:15

Ford Otosan Craiova: exporturi record pentru Puma în octombrie

Cererea pentru modelul electric susține producția Puma, în timp ce volumele Courier au...

Ford Otosan Craiova: exporturi record pentru Puma în octombrie
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:12

La Daneți, terenurile nisipoase împădurite aduc venituri proprietarilor

Peste o mie de localnici sunt implicați în proiecte de împădurire, potrivit unui reportaj publicat...

La Daneți, terenurile nisipoase împădurite aduc venituri proprietarilor