Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Iohannis în Covasna și Harghita

Iohannis în Covasna și Harghita

Publicat de Liviu Goga, 17 iulie 2017, 08:37

Președintele Klaus Iohannis va vizita, mâine, județele Harghita și Covasna pentru a cunoaște problemele locale, dar și pentru identifica realitățile zonei și elementele care țin de viitoarea dezvoltare regională. După cum a precizat purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, șeful statului va participa la o dezbatere cu autoritățile locale, care va avea loc la Consiliul Județean Harghita, în Miercurea Ciuc, și la care vor fi prezenți peste 300 de aleși locali, dar și reprezentanți ai instituțiilor județene. Al doilea punct din agenda președintelui îl reprezintă vizita la Complexul Monahal Şumuleu Ciuc, una dintre cele mai cunoscute zone de pelerinaj din România. Președintele Klaus Iohannis se va opri apoi la Căminul „Sfântul Ștefan” din Miercurea Ciuc, iar în incinta acestuia va avea o întâlnire cu meșteșugari, întreprinzători și producători autohtoni. Deplasarea în județul Harghita se va finaliza cu vizita la Fabrica Perla Harghitei din Sâncrăieni, cu capital integral românesc și cu tradiție în îmbutelierea apei minerale. Șeful statului va merge apoi în județul Covasna, mai precis în muncipiul Sfântu Gheorghe, pentru o întâlnire cu reprezentanți clusterelor, asociațiilor profesionale și incubatoarelor de afaceri din zonă. Seara, președintele României va ajunge la Mausoleul de la Mărăști din județul Vrancea, la exact 100 de ani de la bătălie, una dintre cele mai mari desfășurate pe teritoriul României în Primul Război Mondial. El va lua parte la un ceremonial militar și va aduce un omagiu ostașilor români care și-au pierdut viața în timpul Primului Război Mondial.

 

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă
National vineri, 25 septembrie 2026, 09:00

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă

Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat un nou pachet de finanțări pentru programele destinate înnoirii parcului auto și modernizării...

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă
România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:57

România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite

România a propus înființarea unui fond bilateral de investiții împreună cu Statele Unite, cu participarea instituției americane International...

România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite
Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:56

Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci

Comisia Europeană a aprobat schema prin care România poate acorda aproximativ 11 milioane de euro crescătorilor de porci afectați de majorarea...

Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci
Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:51

Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții agenției de rating Standard & Poor’s, în cadrul evaluării periodice a situației...

Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:48

Modernizarea căii ferate Ilva Mică–Pojorâta intră într-o nouă etapă

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici necesari modernizării sectorului feroviar Ilva Mică–Pojorâta, parte a magistralei...

Modernizarea căii ferate Ilva Mică–Pojorâta intră într-o nouă etapă
National joi, 24 septembrie 2026, 16:46

Elevii se pregătesc de proteste împotriva obligativității uniformei

Consiliul Național al Elevilor anunță proteste față de proiectul privind introducerea uniformei obligatorii în școli, după ce inițiativa a...

Elevii se pregătesc de proteste împotriva obligativității uniformei
National joi, 24 septembrie 2026, 14:41

A fost lansată platforma guvernanta.gov.ro

Guvernul României a lansat joi, 24 septembrie, platforma guvernanta.gov.ro, un proiect de transparentizare care centralizează informațiile privind...

A fost lansată platforma guvernanta.gov.ro
National joi, 24 septembrie 2026, 08:37

România are unul dintre cele mai mari prețuri spot la electricitate din Europa

Energia electrică destinată livrării pe 24 septembrie a fost tranzacționată pe piața pentru ziua următoare la un preț mediu de aproximativ...

România are unul dintre cele mai mari prețuri spot la electricitate din Europa