Connect with us

Evenimente

România coruptă (audio)

Potrivit datelor oficiale, în România sunt aproape 400 de societăți care au acțiuni la purtător

Published

on

România este ţara cu cea mai săracă populaţie şi cei mai bogaţi politicieni, a declarat, ieri, europarlamentarul Cătălin Ivan. Europarlamentarul a spus că procesul de depopulare a României este cel mai grav din UE şi chiar din lume, după ţările aflate în conflict. „În afară de ţările unde există un război civil sau sunt angrenate într-un război cu alte state, din România pleacă cei mai mulţi cetăţeni. În fiecare oră pleacă nouă români”, a subliniat Cătălin Ivan. De asemenea, el a adăugat că ţara noastră are muncitorii cei mai prost plătiţi din UE, precum şi sindicate care nu pot negocia contracte colective de muncă, iar la aceste situaţii s-a ajuns din cauza „corupţiei endemice”. Europarlamentarul Cătălin Ivan intenționează să înceapă o campanie națională de strângere de semnături pentru interzicerea în România a acțiunilor la purtător. Astfel de acțiuni, care nu sunt nominale, pot fi mutate de la un proprietar la altul, fără să existe o evidență fiscal-contabilă. Cătălin Ivan a susținut că, în acest mod, demnitari sau funcționari publici se pot afla în spatele unor firme care primesc contracte de la stat, iar fenomenul corupției nu poate fi combătut:

Potrivit datelor oficiale, în România sunt aproape 400 de societăți care au acțiuni la purtător. Majoritatea derulează contracte cu statul de sute de milioane de euro. Țări precum Marea Britanie, Belgia, Portugalia, Cehia, Malta sau Cipru au interzis, deja, acțiunile la purtător.

ULTIMA ORĂ

Sport13 ore ago

FC U Craiova retrogradează în Liga a 2-a: Măsuri imediate luate de conducere

După o finală tensionată în play-out-ul Ligii 1, FC U Craiova a suferit retrogradarea în Liga a 2-a. Echipa a...

Regional14 ore ago

Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina deschide perioada de reînscrieri pentru anul școlar 2024-2025

Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina anunță deschiderea perioadei de reînscrieri pentru anul școlar 2024-2025. În perioada 13-31 mai 2024,...

National14 ore ago

Ministerul Apărării Naționale lansează un apel la recrutare pentru peste 2.600 de posturi în forțele armate

Ministerul Apărării Naționale anunță o nouă serie de angajări în cadrul forțelor armate, oferind tinerilor, atât băieți, cât și fete,...

National14 ore ago

Universitatea din Craiova aduce excelența în horticultură la European Congress Horticulture

În perioada 13-16 mai 2024, Palatul Parlamentului din București găzduiește un eveniment de prestigiu – EUROPEAN CONGRESS HORTICULTURE. Facultatea de...

Regional14 ore ago

Ziua Latinității sărbătorită, de Universitatea din Craiova, prin ediția a VI-a a Concursului Național de Traducere între Limbile Romanice și Limba Latină

Cu un număr în continuă creștere de participanți, Departamentul de Limbi Romanice și Clasice, în colaborare cu Centrul de Cercetare...

Alegeri 202414 ore ago

Agenda electorală – 13 mai – Alegeri locale

Candidatul PNL la Primăria Craiova, Nicolae Giugea, a fost la sfârșitul săptămânii trecute, împreună cu echipa,  în cartierul Craiovița Nouă....

National15 ore ago

Au început evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a

În perioada 13-29 mai, elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON