Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Precizări privind procedura depunerii formularului 230

Precizări privind procedura depunerii formularului 230

Publicat de Puiu Vulea, 6 martie 2018, 08:17

Ministerul Finanțelor Publice şi ANAF fac precizări privind procedura depunerii formularului 230 – „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”, în contextul măsurilor de simplificare și debirocratizare pe care le are în vedere în acest an.
Pentru aplicarea unitară la nivel naţional a prevederilor legale prin circulara transmisă structurilor teritoriale ale ANAF se clarifică posibilitatea depunerii formularului 230 şi de către entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei redirecţionate. Măsura este tranzitorie, până la generalizarea depunerii tuturor formularelor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă prin intermediul Spațiului Virtual Privat (SPV) care reprezintă un alt obiectiv strategic al Ministerului Finanțelor Publice, se arată într-un comunicat al instituției.
Astfel, se are în vedere centralizarea de către entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a formularelor 230, semnate de contribuabili și depunerea acestora la ANAF în baza unui borderou în condiţiile asumării de către reprezentantul ONG/unităţii de cult a răspunderii sub sancţiunea privind falsul în declaraţii şi uzul de fals.
În baza rolului activ şi ca măsură de securizare ANAF va notifica contribuabilii cu privire la opțiunea exercitată prin formularul 230 primit, astfel încât aceștia să cunoască faptul că se dă curs cererii de direcţionare a cotei de 2%.
Trebuie menționat faptul că persoana fizică poate anunța administrația fiscală, într-un termen rezonabil de 30 de zile, dacă sunt inadvertențe cu privire la opțiunea exercitată.

Elevii primesc bursele de merit, sociale și tehnologice pe 20 noiembrie
National miercuri, 11 noiembrie 2026, 15:44

Elevii primesc bursele de merit, sociale și tehnologice pe 20 noiembrie

Prima plată a burselor școlare din anul școlar 2026-2027 se face pe 20 noiembrie 2026, conform metodologiei. Elevii primesc 715,90 de lei bursele...

Elevii primesc bursele de merit, sociale și tehnologice pe 20 noiembrie
Ambele unități ale CNE Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând cu 13 noiembrie
National miercuri, 11 noiembrie 2026, 15:36

Ambele unități ale CNE Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând cu 13 noiembrie

SN Nuclearelectrica SA anunță că ambele unități ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând cu 13...

Ambele unități ale CNE Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând cu 13 noiembrie
Salariul minim pentru 2027 rămâne în negociere
National miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:24

Salariul minim pentru 2027 rămâne în negociere

Florin Manole susține creșterea veniturilor nete. Guvernul nu a anunțat încă o decizie asupra nivelului...

Salariul minim pentru 2027 rămâne în negociere
Regulile pentru sălile de jocuri de noroc ajung la votul final
National miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:21

Regulile pentru sălile de jocuri de noroc ajung la votul final

Camera Deputaților discută miercuri ordonanța privind autorizațiile locale și contribuția operatorilor la bugetele...

Regulile pentru sălile de jocuri de noroc ajung la votul final
National miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:18

Senatul dezbate miercuri moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor

Documentul inițiat de AUR critică raportarea deficitului și cere explicații despre diferențele dintre...

Senatul dezbate miercuri moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor
National miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:15

11 noiembrie: ceremonii pentru veteranii din teatrele de operații

MApN organizează manifestări în București și în garnizoanele unităților care au participat la misiuni...

11 noiembrie: ceremonii pentru veteranii din teatrele de operații
National miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:12

Sorin Lazăr preia interimar conducerea Curții de Conturi

Numirea a trecut de Parlament cu 248 de voturi favorabile și a provocat dispute între...

Sorin Lazăr preia interimar conducerea Curții de Conturi
National miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:09

Cernavodă: importurile de energie au crescut după oprirea Unității 1

Autoritățile localizează avaria în partea clasică a centralei. Repornirea Unității 2 era estimată pentru...

Cernavodă: importurile de energie au crescut după oprirea Unității 1