Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

A strâns cinci milioane de euro pentru copii bolnavi. Povestea remarcabilă a unui tânăr din Botoşani

A strâns cinci milioane de euro pentru copii bolnavi. Povestea remarcabilă a unui tânăr din Botoşani

Publicat de Cosmin Meca, 5 aprilie 2018, 17:30

Cinci milioane de euro, strânse în patru ani. Un lucru remarcabil, reuşit de un tânăr din judeţul Botoşani, dar şi mai remarcabil e că toţi banii au mers pentru vindecarea a sute de copii grav bolnavi. Totul s-a derulat transparent, prin intermediul unui site pe care au fost publicate poveştile celor care au nevoie de ajutor, dar şi chitanţe pentru fiecare leu cheltuit. Peste 50.000 de persoane din toată lumea au donat până acum, iar succesul l-a făcut pe omul din spatele acestui proiect caritabil să renunţe la serviciu, ca să se ocupe doar de salvat vieţi.

 

Vlad Plăcintă: „Aseară am vorbit cu mama copilului și am plătit ședință de chimoterapie pe luna ianuarie și februarie. Programam o plată pentru un copil care a făcut o parte din tratament în Turcia și acum îl fac în Italia. Şi mă pregăteam pentru deschiderea unei noi campanii, a unui copil”.

De patru ani, Vlad îşi foloseşte aproape tot timpul ca să salveze vieţi. A creat şi administrează site-ul salveazaoinima.ro, prin intermediul căruia strânge bani pentru copii grav bolnavi, al căror tratament e mult prea costisitor pentru părinţi.

 

Vlad Plăcintă: „Denisa, Ioan, Ervin, Luca, Simona, Bianca, Denis, Marius, Anca, Lazăr”.

Şi ar putea să continue până ar depăşi 250 de nume de copii care au primit ajutor. Ca să se facă bine, unii au avut nevoie de câteva sute de euro, alţii – de sume uriaşe: chiar şi 200 de mii de euro.

Vlad Plăcintă: „La campania asta care o lansez acum la 7.500 de euro, preconizez în trei zile să o strâng banii”.

Totul se face la vedere – pe site sunt publicate toate ordinele de plată şi acte care arată în detaliu pentru ce sunt folosite donaţiile.

Vlad Plăcintă: „Avem contractele de sponsorizare de la firmă, biletele de ieșire din spital cu dignostice prin care confirmă părinții situația medicală, facturile pe care le achităm în străinătate”.

La rândul lui, Vlad se asigură personal că toţi cei care apelează la el spun adevărul.

Vlad Plăcintă: „Procedura e simplă după ce dai de mine. Îmi trimite actele medicale și le verific, sun la clinică să-mi confirme suma, să-mi dea scrisoare medicală, de acolo încep și urc campania pe site, tot ce am nevoie, fotografii, video, poveste și la urmă punem conturile noastre, începem campania. Am donatori care donează lună de lună și stau cu sufletul la gură la fiecare caz, așteaptă noutăți, dacă s-a operat copilul, dacă este bine”.

Cei mai mulţi oameni care ajută copii bolnavi prin intermediul site-ului salveazaoinima.ro sunt din România, dar donaţii vin şi din Anglia, Spania, Italia, Statele Unite, Rusia şi chiar Japonia.

Vlad Plăcintă: „Ideea mi-a venit din SUA, am văzut acolo genul ăsta de platformă.

Mi s-a părut foarte interesant, mai ales că eu imi doream foarte mult să vadă omul în timp real banii care se încasează”.

Ca să lanseze site-ul, Vlad a fost sprijinit de oameni pe care nu-i văzuse în viaţa lui, dar care au aflat de idee şi au dorit să contribuie gratuit – printre ei, un angajat Google, un specialist în marketing şi un contabil. Totuşi, cel mai mare ajutor l-a primit şi îl primeşte încă de la mama lui.

Maria Plăcintă – mama lui Vlad: „Am mers împreună și la acte și tot și nimeni nu ne dădea nici o șansă, nimic, toți râdeau de noi. Când au auzit că vrem să facem asociație și non profit și nu se câștigă nimic ,,Oh, toți, sunteți nebuni, nu aveți ce face!” E și stresul mare, e și multă durere.

Suntem o familie unită, asta face mult”.

Unul dintre copiii căruia site-ul salveazaoinima.ro i-au schimbat viaţa e Cosmin, un băiat de 16 ani, din judeţul Iaşi. Trei ani a fost chinuit de o boală rară, care i-a deformat coloana şi care îi transformase fiecare respiraţie într-un chin. Nu mai putea nici măcar să meargă, aşa că a renunţat la şcoală. Operaţiile de care avea nevoie costau 22 de mii de euro, bani pe care mama adolescentului, care creşte singură cinci copii, nu i-ar fi putut strânge niciodată.

Elena Gârban – mama lui Cosmin: „Noi am mai mers pe la medici pe la Iaşi, nu mi-au dat nici un rezultat. Au văzut că nu sunt bani, nu mi-au dat nici un rezultat.”

În schimb, a dat rezultate campania de pe platforma lui Vlad – banii necesari s-au strâns în trei săptămâni, iar Cosmin a fost operat cu succes la o clinică din Bucureşti.

Cosmin Gârban: „Mă simt foarte bine, foarte bine. Respir altfel, nu ca înainte. Înainte mă înnăduşeam, nu puteam să stau în fund, trebuia să mă lungesc. Acum mă simt foarte bine”.

Acum, băiatul reînvaţă să meargă, vrea să se întoarcă la şcoală şi, într-o bună zi, să întoarcă binele pe care i-au făcut oameni generoşi.

Cel care l-a ajutat pe Cosmin şi sute de alţi copii să se vindece are şi el planuri – Vlad vrea să lanseze o platformă similară, de data aceasta pentru adulţii care au nevoie de banii pentru operaţii ori tratamente costisitoare. Iar cei care îl cunosc ştiu că e doar o chestiune de timp până când va reuşi asta.

sursa: digi24.ro

Legea bugetului de stat - programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit
National miercuri, 18 martie 2026, 14:51

Legea bugetului de stat – programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit

Controverse au apărut şi la dezbaterea bugetului alocat Ministerului Muncii, la votul asupra amendamentului PSD, referitor la acordarea de ajutoare...

Legea bugetului de stat – programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit
Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute
National miercuri, 18 martie 2026, 11:01

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute

Un remorcher, nava „Astana”, s-a scufundat în Portul Midia, Dana 1. Incidentul s-a produs în timpul unei manevre portuare, cel mai probabil în...

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute
Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026
National marți, 17 martie 2026, 22:27

Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, marți, bugetele Societății Române de Radiodifuziune și ale Societății Române de...

Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026
CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procurer-șef adjunct al DNA
National marți, 17 martie 2026, 18:04

CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA

Secția pentru procurori a Consilului Superior al Magistraturii a dat aviz pozitiv pentru numirea actualului șef al DNA Pitești, Marius Ionel...

CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA
National marți, 17 martie 2026, 11:04

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
National marți, 17 martie 2026, 08:43

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană

La primele ore ale dimineții de marți, 17 martie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de...

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană
National luni, 16 martie 2026, 08:15

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială

Declarația lui Ilie Bolojan face parte dintr-un proiect de lege pregătit de Guvern care vizează limitarea cumulului pensiei cu salariul la stat,...

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială
National vineri, 13 martie 2026, 14:41

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua

Este a șaptea lună la rând, în care România înregistrează o rată anuală a inflației de peste 9%. În categoria de alimente, cele mai mari...

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua