Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Premieră absolută la Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România

Premieră absolută la Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România

Publicat de Cosmin Meca, 24 aprilie 2018, 15:56

Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România şi hotelul Ramada Bucharest Majestic organizează joi, 26 aprilie, de la ora 15:00, în cadrul hotelului, la sala Academiei, audiţia cu public a spectacolului Sfaturile Melaniei – de la Nistru până la Dunăre de Irina Nechit, cu Rodica Mandache în rolul titular, o producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, prezentată în premieră absolută, în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani. Regia artistică: Petru Hadârcă. Adaptarea radiofonică: Magda Duţu. Muzica originală, interpretarea vocală şi instrumentală: Valentin Boghean. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duţu.

În cadrul Galei UNITEM 2018, organizată la Chişinău, pe 26 martie, la secţiunea Dramaturgie contemporană, Sfaturile Melaniei de Irina Nechit, a primit Premiul pentru Cea mai bună piesă.

Spectacolul va fi difuzat joi, 26 aprilie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural şi sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 13:30, la Radio România Internaţional.

Irina Nechit, autoarea monodramei Sfaturile Melaniei, născută în Republica Moldova, este o poetă din generaţia postmodernistă, remarcată ca dramaturg, traducător şi jurnalist în domeniul cultural. Este unul dintre puţinele nume basarabene care au trecut cu succes Prutul, fiind deseori apreciată în paginile revistelor literare din România şi din alte ţări.

Melania e un personaj viu, rupt din amintirile autoarei despre părinţi şi din emoţiile, din experienţa unui prototip real din satul Băxani, de lângă Soroca. Ea încarnează o generaţie şi o lume a satului basarabean lăsat în paragină, pustiit de migraţie, dar care îi mai hrăneşte cu doruri, cu sentimente, cu lumini şi chemări neîncetate pe basarabenii plecaţi în străinătate.

Melania e o eroină puternică, forţa ei poate concura cu cea a eroinelor din tragediile greceşti. Copiii Melaniei lucrează în Grecia, dar sunt mereu cu gândul la cea care îi aşteaptă acasă, tăinuindu-şi bocetele, gătindu-le daruri cu o imensă duioşie.

„Melania, pentru mine, e o Speranţă” – mărturisea Irina Nechit, atunci când a prezentat textul său, în toamna anului 2017. „Am scris Sfaturile Melaniei în semn de recunoştinţă pentru generaţia părinţilor mei, născuţi în anii‘30 ai secolului trecut. De multe ori mă întrebam cum au supravieţuit anexării Basarabiei la URSS, apoi celui de-al doilea război mondial urmat de foametea din 1947, represiunilor staliniste, colectivizării, stagnăriibrejneviste, prăbuşirii Uniunii Sovietice, cum au ajuns în noul mileniu teferi la minte, hotărâţi să lupte pentru viaţă până la capăt, încurajându-ne şi pe noi să nu cedăm, să nu ne dăm bătuţi. Copii de ţărani, mama şi tata au fost dintre primii intelectuali din sat, ea bibliotecară, el inginer, dar nu am reuşit să le notez pe îndelete poveştile, să le înregistrez, să mi le depozitez pe hârtie sau în computer. După ce s-au stins, dorul de ei a crescut, la fel şi regretul că nu am scris mai nimic despre viaţa lor”.

În 2010, Irina Nechit a aflat din presă că în Băxani, satul odihnei de veci a lui Emanuil Gavriliţă, cel care a făcut primul ziar în limba română din Basarabia, trăieşte o femeie de optzeci de ani, Valentina Sotnic. Copiii şi nepoţii îi sunt plecaţi la muncă, peste hotare, aşa că a rămas singură şi  nu are cu cine vorbi. Poate, doar cu Iorgu, o pasăre vorbitoare, cum o numeşte ea. A mers la Băxani şi a discutat cu Valentina, ştiind că va fi prototipul unei piese. Apoi, vreme de şapte ani, a gândit şi a construit structura monodramei, i-a dat o formă teatralizată, găsind punţile de legătură dintre ficţiune şi realitate. A păstrat intacte multe mărturisiri ale Valentinei Sotnic, integrându-le într-un subiect inventat.

„Era necesar să-i păstrez vorbele exact aşa cum le rosteşte, cum le strigă, cum le îngână. Limbajul e autentic sută la sută, e un limbaj al oamenilor din satele dimprejurul oraşului Soroca (cu cetatea lui Ştefan cel Mare), din zona unde Nistrul desenează conturul de est ale unei ţări mari, care se întinde spre vest, până la Dunăre” – precizează Irina Nechit.

Spectacolul radiofonic Sfaturile Melaniei – de la Nistru până la Dunăre, realizat după piesa Irinei Nechit, în adaptarea radiofonică a Magdei Duţu, a fost înregistrat în ianuarie 2018, în regia lui Petru Hadârcă. Monologul, care conţine forme dialectale tipic basarabene, pe care toţi vorbitorii de limbă română, din orice colţ al lumii, îl vor putea înţelege şi savura din plin, este susţinut de  excepţionala actriţă Rodica Mandache. Interpretarea vocală şi instrumentală a compozitorului şi instrumentistului basarabean Valentin Boghean, desăvârşeşte universul sonor creat de regizorul Petru Hadârcă împreună cu echipa de creaţie.

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă
National vineri, 25 septembrie 2026, 09:00

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă

Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat un nou pachet de finanțări pentru programele destinate înnoirii parcului auto și modernizării...

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă
România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:57

România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite

România a propus înființarea unui fond bilateral de investiții împreună cu Statele Unite, cu participarea instituției americane International...

România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite
Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:56

Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci

Comisia Europeană a aprobat schema prin care România poate acorda aproximativ 11 milioane de euro crescătorilor de porci afectați de majorarea...

Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci
Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:51

Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții agenției de rating Standard & Poor’s, în cadrul evaluării periodice a situației...

Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:48

Modernizarea căii ferate Ilva Mică–Pojorâta intră într-o nouă etapă

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici necesari modernizării sectorului feroviar Ilva Mică–Pojorâta, parte a magistralei...

Modernizarea căii ferate Ilva Mică–Pojorâta intră într-o nouă etapă
National joi, 24 septembrie 2026, 16:46

Elevii se pregătesc de proteste împotriva obligativității uniformei

Consiliul Național al Elevilor anunță proteste față de proiectul privind introducerea uniformei obligatorii în școli, după ce inițiativa a...

Elevii se pregătesc de proteste împotriva obligativității uniformei
National joi, 24 septembrie 2026, 14:41

A fost lansată platforma guvernanta.gov.ro

Guvernul României a lansat joi, 24 septembrie, platforma guvernanta.gov.ro, un proiect de transparentizare care centralizează informațiile privind...

A fost lansată platforma guvernanta.gov.ro
National joi, 24 septembrie 2026, 08:37

România are unul dintre cele mai mari prețuri spot la electricitate din Europa

Energia electrică destinată livrării pe 24 septembrie a fost tranzacționată pe piața pentru ziua următoare la un preț mediu de aproximativ...

România are unul dintre cele mai mari prețuri spot la electricitate din Europa