Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Locuitorii din Bucureşti sunt cei mai nemulţumiţi europeni de şcolile din oraşul lor

Locuitorii din Bucureşti sunt cei mai nemulţumiţi europeni de şcolile din oraşul lor

Publicat de Cosmin Meca, 18 septembrie 2018, 14:00 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 10:43

Aproape jumătate (48%) dintre locuitorii Bucureştiului sunt nemulţumiţi de şcolile şi de facilităţile de educaţie din oraşul lor, arată datele publicate de Eurostat pe baza unui sondaj care a cuprins 24 de capitale din Uniunea Europeană în 2015. 

Europenii cei mai nemulţumiţi de şcolile din oraşul lor sunt cei din Bucureşti (48%) şi Sofia (47%), iar cei mulţumiţi în proporţie de peste 75% se află în Dublin (83%), Ljubljana, Nicosia şi Helsinki (toate cu 79%) şi Luxemburg (78%). 

Rezultatele sunt parte a unei statistici mai ample pe baza unui sondaj referitor la calitatea vieţii, la care au răspuns peste 40.000 de persoane din 79 oraşe europene şi patru metropole în 2015. În 17 oraşe, cel puţin 80% din respondenţi sunt mulţumiţi de facilităţile de educaţie din oraşul lor, cel mai ridicat nivel fiind în Groningen şi Rennes (ambele cu 88%), Braga (87%), Antwerpen (86%) şi Zurich (85%). În rândul oraşelor cu cel mai scăzut grad de satisfacţie privind şcolile se află două capitale ale UE: Bucureşti (48%) şi Sofia (47%).

În privinţa transportului public există diferenţe semnificative între oraşe. În aproximativ jumătate din oraşe cel puţin trei sferturi dintre respondenţi sunt mulţumiţi de transportul public din oraşul lor, cel mai înalt nivel de satisfacţie fiind înregistrat în Zurich (97%), Viena (95%) şi Helsinki (93%). Pe de altă parte, în nouă oraşe, mai puţin de jumătate dintre respondenţi sunt mulţumiţi de transportul public din oraşul lor: Bucureşti (48%), La Valletta (46%), Reykjavik, Kosice, Oulu (toate cu 45%), Nicosia (41%), Napoli (33%), Roma (30%) şi Palermo (14%). 

Nivelul satisfacţiei faţă de serviciile de îngrijire medicală arată diferenţe semnificative între oraşe. În zece oraşe (Zurich, Groningen, Antwerpen, Graz, Lille, Amsterdam, Bordeaux, Strasbourg, Geneva şi Liege), cel puţin 9 respondenţi din 10 sunt mulţumiţi de serviciile de îngrijire medicală din oraşul lor iar în 24 de oraşe nivelul de satisfacţie este de cel puţin 80%, în special în oraşele din Belgia, Germania şi Franţa. La polul opus, cei mai nemulţumiţi sunt locuitorii din 16 oraşe, inclusiv şapte capitale din UE: Atena, Varşovia, Budapesta, Bucureşti, Riga, Bratislava şi Roma.

În privinţa stării în care se află străzile şi clădirile, cei mai mulţumiţi sunt locuitorii din Zurich (93%) şi Stockholm (90%), iar cei mai nemulţumiţi sunt în trei oraşe italiene: Roma (80%), Palermo (78%) şi Napoli (78%). În şapte capitale din UE – Roma, Sofia, Atena, Lisabona, Bucureşti, La Valletta şi Madrid – mai puţin de jumătate din respondenţi s-au declarat mulţumiţi de starea în care se află străzile şi clădirile.

Prezenţa străinilor este văzută în general ca pozitivă de participanţii la sondaj. În cinci oraşe, majoritatea respondenţilor au fost de acord că prezenţa străinilor este bună pentru oraş. În 57 de oraşe cel puţin 70% de participanţii la sondaj au fost de acord cu această declaraţie. Cel mai ridicat nivel se înregistrează în Cluj-Napoca (91%) şi Kobenhavn (90%), iar cel mai scăzut în Istanbul (55%), Atena şi Torino (toate cu 53%) şi Ankara (52%). 

La întrebarea dacă străinii sunt bine integraţi, numai în şapte oraşe cetăţenii au fost de acord în proporţie de peste 70% iar în 33 de oraşe mai puţin de jumătate din respondenţi au fost de acord. Cel mai ridicat procent de cetăţeni care au fost de acord că străinii sunt bine integraţi în oraşul lor se înregistrează în Zagreb (77%) şi Cluj Napoca (73%). 

Cele mai mari divergenţe se înregistrează la calitatea aerului. În 61 de oraşe, majoritatea respondenţilor sunt mulţumiţi de calitatea aerului, în 20 de acestea procentul fiind de cel puţin 80%. Cel mai ridicat nivel se află în Rostock (94%), Groningen şi Bialystok (ambele cu 92%) şi Zurich (91%). La polul opus, cei mai nemulţumiţi de calitatea aerului sunt locuitorii din Cracovia (83%), Ostrava (76%) şi Bucureşti (75%).

În 62 de oraşe, majoritatea respondenţilor s-a declarat mulţumiţi de nivelul zgomotului, cel mai ridicat nivel fiind în Oulu (88%) Newcastle şi Aalborg (ambele cu 87%). Cei mai nemulţumiţi sunt locuitorii din Istanbul (72%), Bucureşti (67%), Palermo şi Atena (ambele cu 66%).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

 

 

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon
National marți, 10 noiembrie 2026, 15:54

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon

Patru medici și două asistente au fost trimiși în judecată. Acuzațiile trebuie examinate de...

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon
Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:30

Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor

Știrile ProTV au relatat despre un pachet de măsuri pregătit pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de abuz asupra...

Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor
Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:28

Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România

Exemplarele tinere au fost amplasate la aproximativ cinci metri adâncime. Până la comercializare, ele trebuie să ajungă la dimensiunea...

Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:26

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune

Știrile ProTV au relatat luni seara că defecțiunea a apărut în partea clasică a unității, la câteva zile după revenirea în...

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:24

Senatul a adoptat rapoartele finale în două anchete parlamentare

Plenul a votat luni documentele comisiilor privind cazul Mykonos și întâlnirea...

Senatul a adoptat rapoartele finale în două anchete parlamentare
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:22

Tribunalul București a dispus arest la domiciliu pentru Călin Georgescu; decizia nu este definitivă

Instanța a decis din nou înlocuirea arestului preventiv, însă hotărârea de luni poate fi...

Tribunalul București a dispus arest la domiciliu pentru Călin Georgescu; decizia nu este definitivă
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:20

PSD propune criterii pentru reorganizarea administrației locale

Grupul de lucru al partidului a prezentat șase criterii de evaluare și ideea unor comitete la nivel...

PSD propune criterii pentru reorganizarea administrației locale
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:18

Constanța și Varna, anunțate ca sedii ale unui hub european de securitate maritimă

România și Bulgaria ar urma să găzduiască cele două sedii. Comisia Europeană a anunțat separat 10 milioane de euro pentru operațiuni...

Constanța și Varna, anunțate ca sedii ale unui hub european de securitate maritimă