Connect with us

Evenimente

Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului

Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004

Published

on

An de an, la data de 9 octombrie, este marcată, în România, Ziua Holocaustului, aceasta fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel.

Potrivit prezentei Hotărâri de Guvern, cu prilejul Zilei Holocaustului, „vor fi organizate acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi alte acţiuni cu tematică specifică”, autorităţile administraţiei publice urmând să acorde sprijin de specialitate pentru organizarea şi desfăşurarea acestor manifestări.

Potrivit site-ului oficial al Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, la 9 octombrie 1941 a început deportarea a peste 26.000 de evrei din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului şi din alte localităţi din vecinătate către Transnistria, după ce, la 14 septembrie 1941 începuse deportarea evreilor din Basarabia şi Bucovina. Fără a putea stabili cu exactitate care este numărul evreilor români şi al evreilor din teritoriile aflate sub administraţie românească care au fost ucişi în timpul Holocaustului, Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România apreciază că, în timpul Holocaustului, în România şi în teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit între 280.000 şi 380.000 de evrei români şi ucraineni, la care se adaugă şi aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord, aflată pe atunci sub conducere maghiară, precum şi 5.000 de evrei români care se aflau atunci în alte ţări din Europa. De asemenea, printre cei supuşi regimului de exterminare din Transnistria au fost şi mii de familii de romi, deportaţi pe parcursul anilor 1942-1943. Din cei 25.000 de romi trimişi în Transnistria, aproximativ 11.000 au pierit, se arată în Raportul final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, din anul 2004, conform site-ului menţionat anterior.

La 8 octombrie 2009, a fost inaugurat, la Bucureşti, Memorialul Victimelor Holocaustului din România, un ansamblu sculptural realizat de artistul Peter Jacobi. Ansamblul cuprinde o incintă memorială centrală, în jurul căreia se află cinci sculpturi, Coloana Memorială, Via Dolorosa, Roata Romilor, Steaua lui David şi Epitaf, şi două instalaţii cu pietre de mormânt desacralizate din cimitirele din Odessa şi Bucureşti. Iniţiativa realizării monumentului a aparţinut Ministerului Culturii şi Cultelor, ca urmare a recomandărilor Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România, în vederea recunoaşterii şi, totodată, a asumării crimelor comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial împotriva comunităţii evreieşti şi împotriva comunităţii rome.

Victimele Holocaustului sunt comemorate şi la nivel internaţional, la 27 ianuarie, în urma rezoluţiei 60/7, adoptate la 1 noiembrie 2005 de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Odată cu instituirea Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului, Rezoluţia ONU respinge orice negare a Holocaustului ca eveniment istoric, fie integral sau parţial, şi felicită statele care s-au angajat în mod activ în conservarea siturilor care au servit ca lagăre de exterminare naziste, lagăre de concentrare, lagăre de muncă forţată şi închisori în timpul Holocaustului, potrivit ONU. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

ULTIMA ORĂ

Regional9 ore ago

Rm.Vâlcea: Au fost recepționate amenajările realizate în cadrul proiectului Pădure-Parc Dealul Capela

La Rm.Vâlcea, amenajările realizate în cadrul proiectului Pădure-Parc Dealul Capela au fost recepționate, după verificarea amănunțită făcută de o echipă...

Regional9 ore ago

Zilele Municipiului Râmnicu Vâlcea aduc un week-end plin de evenimente și distracție

Week-endul din 17 până în 20 mai se anunță a fi unul plin de viață și activități în Râmnicu Vâlcea,...

Regional10 ore ago

Fantasy Park din Craiova, un nou punct de atracție pentru locuitori și turiști

Lucrările la Fantasy Park din Craiova s-au încheiat de ceva timp, iar inaugurarea este programtă pe 1 iunie. Parcul va...

Regional10 ore ago

Muzeul de Artă din Craiova închis în timpul Noapții Muzeelor din cauza protestului angajaților împotriva discriminării salariale

Muzeul Olteniei din Craiova a anunțat, oficial, că nu va putea organiza evenimentul „Noaptea Muzeelor”. Culele Cernăteștilor, Izvoranu Geblescu –...

Alegeri 202410 ore ago

Agenda electorală – 15 mai – Alegeri locale

Candidatul PNL la Primăria Craiovei, Nicolae Giugea, a discutat cu specialiștii în urbanism și regenerare urbană pe subiectul centrului istoric...

Regional10 ore ago

Între 16 – 26 mai, Capitala teatrală a lumii se mută la Craiova. Începe Festivalul Internațional Shakespeare, ediția a 14-a

Peste 300 de spectacole de teatru de talie mondială, concerte, parade, ateliere, lansări de carte, instalații, călătorii VR vor împânzi...

International11 ore ago

Premierul pro-rus al Slovaciei, Robert Fico, împușcat într-un incident șocant în timpul unei întâlniri publice

Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat și rănit în timpul unei întâlniri publice în localitatea Handlova. Incidentul a avut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON